Sport

Experienţe de neuitat în Canada. Micii hocheişti români au remizat cu Edmonton Oilers şi au văzut live un meci din NHL. EXCLUSIV. Kovacs Laszlo, despre aventura din Canada. UPDATE…

Experienţe de neuitat în Canada. UPDATE. Azi-noapte, Team Romania Wolves a pierdut, 0-2, partida cu Ukraine Team Select şi a părăsit competiţia. Rămâne însă experienţa acumulată de puştii români, care su siguranţă îi va ajuta în viitor.

„Rezultatul cu Ukraine Team Select înseamnă elimimarea Team Wolves Romania din turneu. Dar pentru mine a fost un adevărat exemplu de devotament și o atitudine de nedescris a copiilor. Au luptat exemplar și s-au prezentat aproape perfect în faţa unei echipe mult mai bine cotate. Dar şi în faţa multor mii de spectatori. Au fost împinși din spate de puţinii spectatori romani, părinți și romani din Qebec. Meciul avea o încărcătură emoțională imensă, dar acești copii de 13 ani au făcut faţă. Faptul că scorul a fost doar 1-0 până în ultimele minute, cu 1 gol în inferioritate, spune multe! Este greu pentru ei, sunt triști. Zilele care urmează, meciurile amicale, programul asigurat de organizatori vor face să uite înfrângerea. Iar la întoarcerea în tară eu sunt sigur vor avea un moral ridicat, dar și o experiență pe care nu vor uita niciodată! Bravo lor!”, a declarat pentru MyTEX antrenorul Kovacs Laszlo.

Experienţe de neuitat în Canada. Micii hocheişti români au parte de o experienţă extraordinară la Quebec International Pee-Wee Hockey Tournament, care are loc în Canada, la Quebec.

Puştii „tricolori” au debutat cu un succes în competiţia categoriei AA, 3-0 de Utica Jr. Comets. La noapte, la ora 1.00 în România, formaţia noastră se va duela, în „Centre Videotron”, cu Ukraine Team Select, care a dispus în primul meci de Boston Brunis, 3-1.

Între cele două partide din cadrul turneului, hocheişti români au avut parte de un amical de lux, cu Edmonton Oilers, scor 1-1.

Au urmărit live partida din NHL, Montreal Canadiens – Edmonton Oilers

Experienţe de neuitat în Canada. Apoi, puştii antrenaţi de Kovacs Laszlo au urmărit live partida din NHL, Montreal Canadiens – Edmonton Oilers, scor 6-2.

Antrenorul Team Romania Wolves, Kovacs Laszlo, a povestit pentru MyTEX: „Atmosfera în echipă este una excelentă. Copiii trăiesc din plin fiecare moment petrecut în Canada. Organizarea este ireproșabilă, avem multe meciuri de pregătire din care învățam foarte mult. Sunt partide deosebit de benefice, întâlnim adversari cu care poate joci o dată în viață. Am jucat un meci cu Edmonton Oilers, rezultatul fiind 1-1. În afara meciurilor, punctul culminant pentru toţi a fost deplasarea la Montreal, la meciul de NHL, Montreal Canadiens – Edmonton Oilers. Din nou, o experiență unică să îl vezi pe McDavid (Connor McDavid – atacantul celor de la Oilers) jucând!”.

La noapte, duelul cu Ukraine Team Select

Despre competiţia oficială, Kovacs Laszlo a menţionat: „Sunt foarte mulțumit de evoluția copiilor cu Utica Jr. Mai ales că nu s-au lăsat copleșiți de emoții. Apărarea a funcționat foarte bine, portarul a avut o evoluție bună. Este un lucru bun că am reușit să obținem o victorie la debut fară gol primit. Urmează să jucăm cu mai bine cotata Ukraine Team Select, o echipă foarte puternică, care va fi susținută probabil de toţi spectatorii. Este un lucru bun și pentru copiii noștri. Au ocazia să învețe cum e să joci sub presiunea tribunelor. Atmosfera sper să îi motiveze. Cred că, dacă puştii ăștia de 12 ani nu o să cedeze psihic, vom face un meci bun! Tot ce contează, însă, este experiența unică din care cu toții învățam ceva”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare