Sport

EXCLUSIV. Brașoveanul Magdo Csaba, antrenor la lotul feminin de sărituri cu schiurile al Chinei!!! Motivele pentru care a acceptat această ofertă…

 

Începând cu luna august a.c., Magdo Csaba, cel ce a pregătit-o în ultimii ani pe Dana Vasilica Haralambie, având rezultate onorabile în Cupa Mondială – clasări constante în top 30, este antrenor la lotul național feminin de sărituri cu schiurile al Chinei, împreună cu prestigiosul tehnician austriac Heinz Kuttin.

Într-un e-mail ce s-a dorit a fi o scrisoare deschisă, el a explicat, într-un mod elegant, motivele ce l-au determinat să accepte această ofertă.

Așadar…

„Prin prezenta, vă aduc la cunoștință faptul că începand cu luna viitoare (august – n.r.) voi da un nou curs carierei mele. Am acceptat oferta unei echipe din străinătate, punând astfel la dispoziție cunoștințele mele unei țări care are nevoie și care crede în ele. Foarte pe scurt, doresc să vă informez asupra motivelor care au dus la această decizie, pentru a nu exista niciun fel de speculații ulterioare.

  1. Echipa formată în jurul sportivei Dana Haralambie a fost desființată în primăvara acestui an de către FRSB și Comisia Tehnică, fără nici un fel de explicație și argumente pertinente. Echipa a fost formată din Magdo Csaba,   Tudor Remus și Pepene Mihai (parțial), iar rezultatele obținute au fost cele mai bune înregistrate de vreun sportiv român în această disciplină. Nu s-au comunicat în mod transparent motivele desființării acestei echipe, cum nu s-au comunicat nici criteriile numirii ulterioare ale antrenorilor de lot. În mod clar, rezultatele obținute, performanța și profesionalismul nu se numără printre criteriile care au stat la baza acestor decizii.
  2. Mai mult de atât, în ultima vreme, pe lângă îndepărtarea mea de la lot, am fost acuzat de destrămarea echipei și de subminarea potențialelor rezultate ale sportivilor. Vreau să subliniez că aceste acuze sunt mincinoase și răuvoitoare, pornite doar din dorința de a face rău și a mă discredita. Singura mea luare de poziție a fost în momentul în care am susținut oamenii implicați și devotați acestui sport, în defavoarea altora care în ultimul timp au ales să nu se implice deloc. Când performanța se transformă în business personal, rezultatele și munca în echipă au mereu de suferit.

Succes mai departe pe drumul ales”.

Foto: Magdo Csaba și Dana Haralambie

CITEȘTE ȘI: CE SCHIMBARE! Dana Haralambie, antrenată de…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare