Sport

Ex-director general la FC BRAȘOV, CE REPLICĂ DURĂ pentru Gigi Becali!…

 

În 2011, Liubliana Nedelcu (foto) a fost numiită director general al grupării FC Brașov, însă n-a rezistat decât puțin timp în funcție. Ulterior, ea a devenit impresară de fotbaliști.

În calitate de agentă a jucăptorului Aissa Laidouni, Liubliana Nedelcu a intrat în vizorul lui Gigi Becali, patronul FCSB, care l-a dorit în lot pe mijlocașul Voluntariului.

„Impresara voia și 20 de procente, și alte 20 dintr-un eventual transfer. Plus comision de 200.000 de euro. M-am închinat!”, a spus Gigi Becali, explicând de ce Laidouni n-a mai ajuns la FCSB.

Liubliana Nedelcu a subliniat pe contul său de Facebook, tranșant, cum stau lucrurile: „Suntem în postul Crăciunului! Să ne ajute Dumnezeu pe fiecare după cât adevăr spunem și să ne pedepsească în funcție de minciunile pe care le zicem. Nu stau ca alții, tot timpul cu crucea în mână și declar cât sunt de credincioasă, dar nici nu am încercat să las pe drumuri măicuțele și bătrânii de la Mânăstirea Cristiana. Și nici nu m-am judecat cu ei, precum cei care se dau mari credincioși. Din vară și până acum, a fost pusă multă presiune pe Laidouni să meargă la Steaua fără mine, ca să-l prostească ei cum vor! Nu a fost vehiculată nici o sumă pentru comision, am spus-o și o repet! Iar referitor la procente (pe care într-adevăr le-am cerut), nu s-a spus nimic despre câte procente… Consider defăimătoare aceste declarații la adresa mea, un om care muncește din greu de 20 de ani și care nu a câștigat nici un leu fără să muncească. Știu că deranjez mulți oameni din fotbal, pentru că nu mint fotbaliștii și nu-i fur și atunci cei din breaslă, care se ocupă numai cu asemenea lucruri, se simt lezați că le stric «șmecheriile»… Să ne ajute Dumnezeu pe fiecare dintre noi în funcție de cât rău și cât bine am făcut sau facem. Și în funcție de minciunile și de adevărurile pe care le spunem. Îmi este SCÂRBĂ”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare