Sport
Europa League. FCSB debutează cu dreptul
La primul meci oficial cu Bogdan Andone pe banca tehnică, FCSB s-a impus cu 2-0 în fața celor de la Milsami Orhei (Moldova), în primul tur preliminar al Europa League. Ambele goluri ale roș-albaștrilor au fost marcate de Florin Tănase (12′, 56′). FCSB a evoluat în inferioritate numerică din minutul 72, după ce Filip a încasat două galbene în decurs de opt minute. Partida retur va avea loc joia viitoare (18 iulie), la Orhei. Dacă trece de Milsami Orhei, FCSB va juca în turul doi preliminar al Europa League cu învingătoarea dintre Alashkert (Armenia) și Makedonija Skopje (Macedonia). A fost 3-1 pentru Alashkert în prima manșă. Meciurile din această fază se vor disputa la 25 iulie şi 1 august.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.