Sport

EURO2019. Mirel Rădoi: „Cred că putem face o figură frumoasă”

 

România va juca în grupa C la Campionatul European U21, alături de Anglia, Franța și Croația (Detalii aici: LIVETEXT. Naționala U21, în grupă cu Anglia, Franța și Croația la Euro 2019).

„Nu puteam să cădem cu echipele pe care le doream. Trebuia să întâlnim și adversari mai grei. Ne-am propus să terminam în primele 4 și suntem aici să ne batem de la egal la egal cu orice adversar. Dacă vor să facă pasul către echipa mare trebuie să întâlnească astfel de adversari pentru a face mai ușor tranziția catre naționala mare. Vom pune probleme adversarilor, chiar dacă avem cel mai mic coeficient. Vom vedea cu cine va veni Anglia, Franța. Sper să nu fie chemat Mbappe. Valorează atât de mult încât ar trebui să rămână acasă. Mai mult ca sigur, nu cred că va risca o accidentare la un astfel de turneu. Sper să continuăm pe acest drum, cu o apărare bună. Meritul este al întregii echipe. Cred că putem face o figură frumoasă, să punem probleme multor echipe. Nu știu prea multe despre Croația, am văzut-o doar de două ori. Cred că Anglia este favorită și nouă ne va rămâne să terminăm pe locul 2”, a declarat selecționerul Mirel Rădoi, la ProX.

„O grupă foarte dificilă. Nu știu dacă ne puteam dori altceva. Sperăm ca aceste forțe să le reîntâlnim și la meciurile de seniori. Nu putem să ne mulțumim că participăm. Este cel mai important că am ajuns aici, dar avem nevoie de un obiectiv. Jucătorii noștri au nevoie de astfel de meciuri pentru a se căli, pentru a ajunge la echipa mare. Ne-au lipsit acești 20 de ani. Vreo 10 ani ar fi trebuit să se lucreze mai bine la acest nivel și am fi avut mai multe prezențe. Anul acesta a fost cel mai bun pentru loturile noastre de juniori, asta înseamnă că lucrăm mai mult cu juniorii. Avem prima stabilită doar pentru calificare, care este confidențială. Nu este foarte mare, pentru că nici UEFA nu a stabilit ceva concret pentru această fază. Mi-aș dori ca jucătorii să se gândească la finală, noi suntem pregătiți financiar”, a menționat și președintele FRF, Răzvan Burleanu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare