Sport

EURO 2024. CALIFICARE. Cod galben în Germania. România e în optimi

EURO 2024. România şi Slovacia au remizat, 1-1, în ultima partidă din Grupa E, ambele mergând în optimi.

Cele două formaţii aveau nevoie de o remiză pentru a merge la braţ în optimi. Nu a fost însă o simplă plimbare în parc, cel puţin în prima repriză ambele echipe căutând golul. Raţiu a şutat frumos la colţul lung, dar Dubravka a reuşit să scoată. Stanciu a şutat şi el din afara careului, dar din nou Dubravka a fost la post. În minutul 24 Kucka a centrat perfect, iar Duda a reluat imparabil cu capul şi i-a dus pe slovaci în faţă. După încă un şut al lui Raţiu, în minutul 34, Hagi l-a depăşit pe Hancko şi a fost faultat de slovac în careu. R. Marin a transformat impecabil lovitura de la 11 metri acordată cu ajutorul VAR. 1-1 a fost scorul pauzei, menţinut apoi până la final, chiar dacă au fost ceva emoţii şi în repriza secundă, Niţă având o intervenţie excelentă, cu piciorul. Şi ai noştri au avut şansele lor, dar Drăguş a tras puţin peste vinclu, după ce R. Marin l-a întins serios pe Dubravka.

În cealaltă paridă a grupei, Ucraina şi Belgia au remizat, 0-0.

EURO 2024. În aceste condiţii, toate cele patru echipe au încheiat cu 4 p. Ai noştri au câştigat grupa şi ar putea avea un culoar excelent spre semifinale. Dacă Turcia şi Cehia nu pierd diseară meciurile cu Cehia, respectiv Georgia, România se va duela cu Slovenia în optimi şi, dacă va câştiga, ar da în sferturi peste învingătoarea partidei Austria – ocupanta locului 2 din Grupa F.

Belgia a terminat pe locul secund şi va întâlni Franţa în optimi.

De pe locul 3 s-a calificat Slovacia, iar Ucraina a fost eliminată.

FOTO: Facebook UEFA EURO 2024


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
4 luni în urmă

Nu e rau… E bine. Sa se mai bucure si prostimea.

Ron
Răspunde la  Willy
4 luni în urmă

Cred că nu ești normal la Cap.Prostimea se vaccineaza,și pupa n cur UE ul plin de gay și valori de căcat,asemeni psd pnl usr.
Chiar sunteți defecți, măcar luați ceva bani pe comentariile ăstea?

mihai
4 luni în urmă

Asta da sarbatoare a Drapelului!

Back to top button