Sport

EURO 2018 HANDBAL FEMININ. Programul zilei. România, meci tare cu Norvegia. „Tricolorele” sunt încrezătoare

 

România va juca diseară ultima partidă în grupa D a Campioantuluil European de handbal feminin. De la ora 22.00, „tricolorele” vor întâlni Norvegia. Deși are deja asigurată calificarea în Main Round, pentru România meciul cu nordicele este unul foarte important. Cu un succes, echipa noastră ar merge în grupa principală cu 4 p și ar avea șanse mari să acceadă în semifinale.

Handbalistele antrenate de Ambros Martin au vorbit despre confruntarea cu Norvegia pentru prosport.ro.

„Meciul cu Germania a fost clar o întâmplare pentru Norvegia, au prins o zi proastă. Sinceri şi realişti, Norvegia a fost şi va rămâne o forţă în handbalul feminin mondial. Cred că vor fi motivate să câştige acest meci, până la urmă este vorba de locul 1 în grupă. Va fi un meci de bătaie de ambele părţi. Apărarea noastră trebuie să funcţioneze extraordinar, pentru că au faza a doua şi contraatacul foarte bune. Norvegia este o echipă care joacă foarte rapid, dar dacă apărarea noastră va funcţiona cel puţin ca la meciul cu Germania, nu cred că o echipă poate să ne pună probleme. Iar când merge şi apărarea, poarta ne ajută şi mai mult. Trebuie să le anihilăm pe faza a doua şi contraatac. Oftedal poate fi anihilată destul de greu, mai ales pentru că noi avem o talie destul de înaltă. Asta poate fi o problemă pentru noi. Dar noi ne-am pregătit pentru lucrul acesta, vom încerca să nu ieşim foarte mult la ea”, a spus Mădălina Zamfirescu.

„Nu ne este teamă de meciul cu Norvegia. Sperăm ca apărarea, punctul nostru forte, să prindă o zi foarte bună. Cu defensiva putem învinge şi Norvegia. Atmosfera este foarte bună în cadrul echipei şi sperăm să avem un parcurs cât mai lungă în acest Campionat European. Am trecut de faza primelor emoţii, probabil că voi mai simţi acele emoţii când voi intra în teren, dar sunt singură că vor fi constructive”, a precizat Daniela Rațiu.

„Eu cred că în momentul de faţă suntem pregătite psihic pentru un asemenea meci, precum se anunţă cel cu Norvegia. Cred că suntem pregătite să le ţinem piept, cred că a venit şi momentul nostru pentru a obţine victorii în faţa lor. Îmi doresc tot sufletul un meci bun, iar la final rezultatul să ne fie favorabil. Eu îmi doresc de la meci la meci să creştem în apărare. Va fi foarte importantă colaborarea între portar şi apărare”, a punctat Gabriela Perianu.

„Muncesc mult ca să fiu intermediar în apărare la echipa de club. Totul merge bine şi la echipa naţională, ne simţim din ce în ce mai conectate, avem încredere una în alta, în acest sistem pe care-l muncim de când a venit Ambros Martin la echipă. Abia aştept meciul cu Norvegia, sper să-l câştigăm, să terminăm pe locul 1 în grupă. Dacă menţinem această apărare, dar şi atacul bun, cred că Norvegia va avea probleme mari. Ele au o înfrângere în grupă, noi suntem cu două victorii, cu moral bun. Sperăm ca până la ora meciului să fim bine recuperate şi puse la punct cu tactiva pentru Norvegia, nu avem ce să pierdem. La acest turneu final se poate orice, după acest meci vedem care sunt şansele noastre pentru mai departe”, a declarat Cristina Laslo.

„Cred că este un an foarte bun pentru echipa naţională. Ne aşteaptă o partidă dificilă cu Norvegia, dar noi o vom trata cu maximă seriozitate. Va fi care pe care, dar avem o şansă şi vrem să profităm de ea”, a menționat Valentina Ardean Elisei.

În cealaltă partidă a grupei, de la ora 19.00, Germania va întâlni Cehia.

Tot astăzi se vor disputa și meciurile din ultima rundă a grupei C, Olanda – Croația (19.00) și Ungaria – Spania (22.00).

FOTO: fra2018.ehf-euro.com


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare