Sport

EURO 2016. România – Ungaria. Cu Cristina Neagu ÎNAINTE!!!

 

Astăzi, la Campionatul European de handbal feminin din Suedia, sunt programate primele meciuri din grupa principală 2. „Balul” de la Helsingborg este deschis de partida Cehia – Rusia, programată la ora 17.15, după care urmează meciul România – Ungaria (ora 19.30, în direct la TVR 2 şi TVR HD), pentru ca după derby-ul scandinav Norvegia – Danemarca – ora 21.45 – să fie lăsată cortina unei zile spectaculoase.

Martin Ambros, selecţionerul spaniol al „tricolorelor”, este relaxat înaintea confruntării cu Ungaria, relatând: „Rezultatul depinde de zi, de prestaţia jucătoarelor cheie, de cum vor aplica echipele strategiile trasate”.

Având 23 de goluri marcate până acum la Euro 2016, căpitanul Cristina Neagu i-a relatat jurnalistului braşovean Marius Huţu, de la Pro Sport, că jocul cu Ungaria nu este unul special în ceea ce o priveşte: „Avem nevoie de puncte, ne dorim să câştigăm. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să luăm fiecare duel în parte şi să jucăm mai bine decât am făcut-o până acum”.

În ceea ce o priveşte pe Neagu, cea mai importantă confruntare din „Main Round” va fi împotriva Danemarcei, subliniind că, fiind extrem de solicitată, are nevoie de o recuperare rapidă şi extrem de eficientă .

Clasamentul grupei principale 2 are, în acest moment, următoarea configuraţie:

1. Danemarca 2 2 0 0 56-48 4 p

2. Norvegia 2 2 0 0 46-42 4 p

3. România 2 1 0 1 43-40 2 p

4. Cehia 2 1 0 1 56-55 2 p

5. Rusia 2 0 0 2 38-45 0 p

6. Ungaria 2 0 0 2 41-50 0 p

Ieri, în prima grupă principală, s-au consemnat rezultatele: Serbia – Germania 19-26, Suedia – Olanda 30-33, Spania – Franţa 22-23.

Foto: Facebook FRH

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare