EURO 2016. Recomandări pentru suporteri
Ministerul Afacerilor Interne recomandă suporterilor care se deplasează la Euro 2016 să se asigure că documentele de identitate sunt valabile la momentul ieșirii din țară și cel puțin pe perioada șederii în Franța. De asemenea, să aibă actele de identitate asupra lor la intrarea pe stadioane, pentru a le putea prezenta la filtrele de control, alături de biletele de intrare la meci.
MAI face apel la suporterii români să respecte indicațiile autorităților franceze, în special cele referitoare la măsurile de siguranță și securitate în zonele special amenajate pentru fani și cele de la stadion.
Altfel, 44 de polițiști și jandarmi vor fi detașați în Franța pentru misiuni de ordine publică sau de consiliere a suporterilor români. Până în prezent, au ajuns în Hexagon 20 de polițiști care vor desfășura misiuni de patrulare în Paris și alți 10 jandarmi și polițiști care vor fi implicați în misiunile specifice asigurării securității la Euro 2016.
În Fun Zone și în preajma stadioanelor, unde vor avea loc meciurile echipei naționale a României, jandarmii și polițiștii români vor purta uniformă sau veste de identificare pentru a putea fi contactați de suporterii români.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.