EURO 2016. Pompiliu Popescu atacă: „Mie nu mi-a căzut niciodată echipa fizic din minutul 60”
Aflați la doar al doilea meci la Euro 2016, „tricolorii” au căzut inexplicabil, din punct de vedere fizic, în duelul de ieri cu Elveția.
Fostul medic al Naționalei, Pompiliu Popescu, plecat cu scandal chiar înainte de Euro, a lansat un atac dur la adresa noului staff medical. Nici președintele FRF. Răzvan Burleanu nu a scăpat, el fiind considerat principalul vinovat pentru că a decis schimbarea întregului staff medical.
„E foarte simplu să pregăteşti din punct de vedere medical o partidă la un turneu final. Dacă ştii cum. Eu nu am avut niciodată o asemenea problemă la multele Campionate Europene şi Mondiale la care am participat. Nu mi-a căzut niciodată echipa fizic din minutul 60. Nu am avut în viaţa mea asemenea probleme, vă rog să-mi arătaţi din perioada mea un jucător care s-a prezentat aşa cum s-au prezentat jucătorii aseară. Esenţial e să le menţii forma fizică şi să previi accidentările. Toate accidentările de aseară sunt consecinţa unei medicamentaţii defectuoase. Asta pe lângă masaj şi tot ce mai este nevoie, dar trebuie să cunoşti jucătorii. Fiecare jucător se reface diferit. Rolul echipei medicale s-a văzut în meciul cu Elveţia, nu există aşa ceva. A fost o cădere abruptă din punct de vedere fizic, ceea ce înseamnă că pregătirea nu s-a făcut bine atât înaintea Campionatului European, cât şi în timpul turneului. Medicaţia este fundamentală. S-a făcut o pregătire neadecvată. Eu am introdus pentru meciurile cu Lituania şi Spania o medicaţie specială pentru a fi testată şi a pentru a fi aplicată la Euro. Este de ultimă oră şi avea menirea de a recupera jucătorii la 48 de ore sau la trei zile. Deţin asemenea substanţe care sunt perfect legale şi eficiente, nu spun numele medicamentelor ca să nu fac reclamă. E o medicaţie care şterge oboseala şi acoperă carenţele de pregătire. S-a văzut o retenţie mare de acid lactic şi de antioxidanţi la nivelul muşchilor. Arătă, de asemenea, o proastă pregătire tehnico-tactică şi medicală. Există deficit de minerale şi de antioxidanţi. Se poate merge până la o proastă alimentaţie şi medicamenţie deficitară. Se fac experimente la echipa naţională, ştiu lucrurile astea din interior. Dacă antrenorul nu ştie ce trebuie să facă tactic, o echipă medicală poate să «ascundă» acest lucru pentru că echipa poate alerga. La cinci zile e floare la ureche să recuperezi jucătorii. La Campionatul European din 2008 am jucat cu Italia la trei zile după meciul cu Franţa, nu la cinci ca acum, şi puteam să câştigăm acel meci. Echipa medicală trebuie să lucreze în regim de desant, rapid. Mai important decât antrenorul este staff-ul medical. Doctorul îţi poate câştiga un meci sau un turneu final, dacă vrei. Am vorbit cu domnul Piţurcă aseară şi mă întreba care e problema. M-a întrebat ce fac acolo medical, dacă nu au doctor. Noi am jucat cu Italia în 2008 şi zbârnâiam pe teren. M-am uitat la meci şi mi-am dat seama că Burleanu îşi bate joc de fotbalul românesc şi de această generaţie. De la Burleanu a plecat toată nenorocirea, care în cele din urmă se va deconta. Au eliminat staff-ul medical, neştiind care vor fi consecinţele. Nu a contat ce se făcea acolo, cum se lucra”, a declarat Pompiliu Popescu pentru prosport.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.