Sport

Etapa a doua de VTM, sub semnul întrebării

  • 13220632-1300367146644700-8343326768941844126-o.jpg
 

Etapa a doua din Campionatul Național de Viteză pe traseu Montan (VTM) se află în aceste moment sub semnul întrebării, după ce piloții, care mâine, sâmbătă, ar fi trebuit să ia startul la Păltiniș, refuză să concureze din cauza stării proaste a traseului.

Aceștia au înștiințat, în scris, Federația Română de Automobilism Sportiv cu privire la starea proastă a pistei, care nu respectă articolul 6 din regulamentul de desfășurare a concursului.

Prin prezenta vă aducem la cunoștință că aflându-ne la locul de desfășurare al etapei 2 CNVC de la Păltiniș, constatăm că regulamentul, în ceea ce privește calitatea pistei, nu este respectat. Așadar, articolul 6, aln. C, stipulează clar că:

-Suprafața carosabilului (numai astfalt de calitate) va fi astfel încât să permită deplasarea automobilelor de competiții cu garda la sol de minim 4 centimetri (denivelarea să nu fie mai mare de 4cm/m)
-să nu fie acoperită cu praf, pământ, etc.

Traseul de la Păltiniș are denivelări mult mai pronunțate decât cele stipulate în regulament, așadar nu este conform.

Vă reamintim că am întâlnit aceeași situație în urmă cu patru ani când multe mașini au suferit și accidente și defecțiuni datorate pistei. Toți piloții ne-am pus viața în pericol. Solicităm o poziție fermă din partea FRAS și o rezolvare a acestei situații”, scrie în cererea înaintată FRAS și semnată de 23 dintre piloții care ar fi urmat ca mâine să concureze.

În cele din urmă, piloții și conducerea FRAS au ajuns la un numitor comun: vor încerca o urcare, mâine, înainte de competiție.

„Deși încă consider că că nu e un traseu optim pentru coastă am decis să încercăm dimineață o urcare și să vedem ce se întâmplă”, a scris pilotul Paul Andronic pe pagina de Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare