Sport

„Este MONDIAL”! Brașoveanul Mateiu, căpitanul Universității Craiova, impresionat de un jucător al campioanei CFR Cluj!

 

CFR Cluj a câștigat clar, luni seară, scor 3-1 (Vinicius, Boli, Deac – 11 metri / Nistor), capitalul meci de la Craiova, cu Universitatea, și a devenit pentru al treilea an consecutiv campioana României.

Trupa lui Dan Petrescu (antrenorul absent și în Bănie, din cauza coronavirusului) se pregătește, acum, pentru o nouă expediție prin tururile preliminare ale Ligii Campionilor, în timp ce Universitatea Craiova, FCSB și FC Botoșani vor evolua în ediția viitoare a Europa League.

Mass-media sportivă vehiculează, deja, un transfer de senzație în Gruia: este vorba de talentatul, dar capriciosul atacant italian Mario Balotelli.

Și mijlocașul brașovean Alexandru Mateiu a fost printre cei care au declarații la finele partidei de pe „Ion Oblemenco”. Din postura de căpitan al „alb-albaștrilor”, el a relatat cu fair-play la Telekom Sport: „Este foarte dureros, eram cea mai bună echipă din campionat, am jucat şase meciuri formidabile, păcat că a venit pauza asta şi ne-a dat peste cap… Am visat frumos, pentru că eram o echipă bună, o echipă în formă şi nu ne gândeam… Nici un om, nici în afara stadionului nu se gândea că o să pierdem, mai ales acasă, dar felicit CFR-ul că a fost mai în formă ca noi… Vinicius e numărul 1, este mondial omul ăsta, sper să plece cât mai repede din România”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare