Erste Liga. „Lupii”, victorie în tricouri speciale
Erste Liga. Corona Braşov a reuşit o nouă victorie în Erste Liga şi se menţine în partea de sus a clasamentului.
La Patinoarul Olimpic, într-o seară în care tema a fost Halloween, îmbrăcaţi în tricouri speciale care vor fi scoase la licitaţie, „lupii” au dispus de FEHA19, scor 3-2.
Levin a deschis scorul în prima repriză, VanWormer şi Valchar majorând avantajul trupei lui Dave MacQueen în partea a doua. Dobos a redus însă din handicap chiar înainte de a doua pauză, iar Hakannen a adus suspansul cu reuşita din minutul 52. Pe final, oaspeţii au avut şi o superioritate, însă „lupii” au rezistat şi şi-au trecut în cont cele 3 puncte.
„FEHA19 a devenit din ce în ce mai bună, este greu de jucat împotriva lor. Am văzut asta pe pielea noastră în cele două meicuri cu ei din acest sezon. Este posibil să intre în playoff, dacă vor coninua să joace aşa. Echipele bune găsesc însă modalitatea de a câştiga şi noi am reuşit asta. Mergem mai departe. A fost un weekend bun pentru noi, cu 6 puncte şi sunt mândru de băieţi. Programul e intens. Urmează meicul cu Steaua şi apoi o altă deplasare în Ungaria. Rivalele din Ungaria acuză oboseala şi programul încărcat şi au jucat 10-11 meciuri, noi avem probabil 30. Nu folosim însă asta ca o scuză. După această săptămână cu trei meciuri vom avea puţin timp de recuperare, înainte de plecarea în Danemarca”, a declarat tehnicianul Dave MacQueen.
În clasamentul Erste Liga, Corona e pe 3, cu 26 de puncte din 12 meciuri. În faţă sunt Budapest Akademia – 28 puncte, 14 meciuri şi ACSH Gheorgheni – 31 p, 13 m.
Erste Liga. Urmează două meciuri în Ungaria
Mâine, de la 18.30, Corona se va duela, în deplasare, cu Steaua Bucureşti, în Campionatul Naţional, iar în weekend va avea două meciuri în Ungaria, în Erste Liga, cu FEHA19 (1 noiembrie) şi Budapest Akademia (3 noiembrie).
FOTO: © Daniel Maximilian Milata Maxim’s Sports
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.