EMOŢIONANT. Doi supravieţuitori ai accidentului aviatic din Columbia au oferit declaraţii cutremurătoare!!!…
Jurnalistul Rafael Henzel (foto 2) este unul dintre cei 6 supravieţuitori ai prăbuşirii avionului care a avut loc în Columbia în data de 29 noiembrie, atunci când 17 persoane, din care 19 fotbalişti ai echipei braziliene Chapecoense, şi-au pierdut viaţa.
Într-un interviu acordat pentru canalul brazilian TV Globo, bărbatul în vârstă de 47 de ani a denunţat iresponsabilitatea membrilor echipajului companiei boliviene Lamia, care n-au comunicat cu pasagerii aşa cum ar fi trebuit: „În nici un moment, pilotul sau măcar unul dintre stewarzi n-a spus «Puneţi-vă centurile de siguranţă, căci este o situaţie… specială». Nimeni nu şi-a dat seama că se va întâmpla un dezastru. Mie a început să-mi fie teamă abia când am văzut o stewardeză că i se face rău. Dar, când avionul era în picaj, nu s-au auzit ţipete, lumea nu s-a crizat. Plutea o linişte derutantă”.
Apoi, după prăbuşire, Rafael Henzel şi-a amintit: „Am văzut oameni cu lanterne şi am început să ţip. Eram blocat între doi arbori. Şocul a fost teribil când am constatat că doi dintre camarazii aflaţi lângă mine erau morţi”.
Ziaristul i-a acuzat pe cei responsabili de la compania Lamia de lipsă de discernământ, pentru că au decis să facă o „economie idioată” de carburant: „Este revoltător!”.
„Cât a fost scorul?”
Un alt supravieţuitor, Neto (foto 3), portarul echipei Chapecoense, a întrebat imediat după ce a ieşit din comă: „Cât a fost scorul finalei Copei Sudamericana?”. De asemenea, aşa cum a relatat The Independent, el i-a chestionat pe cei aflaţi în salon despre motivul pentru care n-a putut juca. Nu şi-a amintit nimic de teribilul accident.
Personalul medical al spitalului din Columbia, unde Neto este internat, a decis să nu-i spună despre prăbuşirea avionului, pentru a evita un şoc emoţional, dată fiind starea de sănătate extrem de fragilă a pacientului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.