Sport

Editorial: Zornăit de rulmenți

  • logomytex.png
 

Trist, dar adevărat, am mai  spus-o: începutul sfârșitului pentru echipa de handbal feminin CS Rulmentul Brașov s-a produs în vara anului 2008, după un scurtcircuit misterios între familia Târcă și patronul Theodor Florescu, scânteile ieșind năucitor din dosarul unui medic sportiv despre care nu s-a mai auzit nimic ulterior.
Atunci, președintele executiv și antrenoarea și-au luat, forțat, vacanță, în „silenzio stampa”, managementul grupării, criticat la acel moment, intrând pe mâinile unui vâlcean „yesman” cu nume de rată dată la casat și cu ifose de primadonă veștejită, fără glas la telefon. Apoi, având alte priorități (kartingul și construirea unui motel la Moroieni, din câte s-a vehiculat) și invocând obsedant criza economică, probabil în urma înghețării relațiilor cu municipalitatea, fină cunoscătoare a intereselor fenomenului sportiv, stăpânul gunoaielor reciclabile (vă mai amintiți reclama?) a închis fermoarul buzunarului finanțelor, iar jucătoarele, majoritatea de prim rang continental, și, în final, antrenorul Herbert Müller, teleportat din lumea civilizată în acest peisaj mioritic melodramatic, au fost nevoiți, pe rând, să se salveze. Oricum, este greu de crezut că, afacerist versat în mediul… Urban, Florescu a lăsat calea liberă spre Oltchim, fără a beneficia de anumite avantaje subterane, diamantelor Cristina Neagu și Patricia Vizitiu, de pildă.
Furunculul s-a spart acum o lună și ceva, iar intervenția chirurgicală a devenit inevitabilă pentru a fi salvat clubul de la faliment. Reinstalată la comandă prin grija protectoare a Primăriei, ținându-se cont, evident, și de CV-ul său impresionant, Mariana Târcă încearcă imposibilul, în speță menținerea formației în eșalonul de elită, cu un lot pestriț, cârpit cu resturile disponibile prin magazinele second-hand.
Ca o umilă părere, în amintirea vremurilor glorioase de altădată, diplomată, tehniciana ar fi trebuit să uite de ruptura estivală petrecută dureros acum două sezoane și să-i ofere pipa păcii ultimei mohicane Simona Gogârlă, pentru a urni, împreună, căruța împotmolită în mocirlă. Așa, orgoliile au explodat nefericit, ajungându-se, la poalele Tâmpei, în mediul de mahala dâmbovițeană, cu amenințări de cea mai joasă speță, care nu fac bine nimănui.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google