Editorial – Toamna roditoare

Europa, venim! Iata ca, la nivel de competitii intercluburi, fotbalul romanesc a renascut din propria cenusa, propulsand trei echipe in grupele Cupei UEFA.
Indiscutabil, lovitura de gratie a dat-o Rapidul, care i-a oferit posibilitatea lui Feyenoord Rotterdam sa se lupte, sa-si canalizeze energiile doar pentru cucerirea titlului in Olanda. Presat, sacait insistent de un patron-vicepremier, tip Canuta, Razvan Lucescu a aratat joi seara, prin tactica adoptata, ca are menire de antrenor, iar apoi, euforic in urma succesului visiniu istoric, s-a refulat obscen, aratand degetul mijlociu tribunei oficiale. Nu, nu fusese cu trimitere catre George Copos, cum si-a scuzat ulterior gestul instinctiv. Imediat, precum un nebun frumos in extaz, a tasnit de la marginea bancii de rezerve direct in strada, urcandu-se intr-un autobuz RATB spre nelamurirea vesnica a soferului manjit cu motorina si a precupetelor calatoare, pentru care sportul paleste nesemnificativ in fata grijilor existentiale si a telenovelelor. In el se dadea, la acel moment, o lupta interioara puternica: sa demisioneze, revarsandu-si orgoliul zgandarit si muschii asupra unui patron de formatie utecista sau sa-si continue munca, sa-si albeasca parul gelat in stresul cauzat de cazanul vesnic in clocot alimentat de reteta secreta a farmecului iubirii. Rational, a ales calea continuitatii in performanta, inchizand, pana la proximul esec, gura sloboda a cartitorilor sai. Ce conteaza inca o serie de suruburi otravite infiletate in spate, cand are in fata posibilitatea unor dueluri, transpuse pe covorul de iarba, cu Mircea Lucescu (ce disputa in familie!), Ladislau Bölöni ori Walter Zenga, pentru a da doar cateva exemple sugestive…
Desi n-a mai „mers” ca in „Groapa”, in tur, ceasornicul dinamovist a trezit la cruda realitate „caramelele” expirate din Liverpool, starnind aciditatea mucegaita, etalata in declaratii jignitoare, din niste jucatori frustrati, gen Phil Neville, McFadden ori Duncan Ferguson, si zbaterile unor jurnalisti patrioti, ce nu stiu sa recunoasca suprematia unei trupe estice, sarace, in fata locului patru din trecuta stagiune a Albionului. Pentru acestia din urma, Mihaita Plesan este un „criminal” (reprobabila, totusi, intrarea la Arteta), iar scuipatii lui Tamas si Galamaz sunt mai incriminatori decat coatele in figura pe banda rulanta aplicate de „albastrii” hepaticului David Moyes.
Cat despre Steaua, in „dubla” cu Valerenga, si-a conservat fortele, pentru ca rivalul a desconsiderat competitia in favoarea campionatului intern, peticindu-si „11”-le cu destui juniori si cu jucatori obisnuiti sa lustruiasca banca de rezerve. Nu stiu de ce, dar am vaga presimtire ca subordonatii lui Gigi Becali vor lua iar calea Norvegiei, urmand sa intalneasca in serii pe Tromsö sau Viking Stavanger.