Editorial: Liga 1, mereu surprinzătoare

În campionatul nostru, pe de-o parte, este la modă isteria cererilor de victorie cu 3-0 la „masa verde”. Prin vocea baritonală a lui Marian Iancu, după întâiul episod al noii telenovele „Varga & Bălan”, FC Timișoara continuă să atace bazat Rapidul pițigăiatului și controversatului Copos, întrebând sarcastic de modul în care a obținut licența… Cu spatele asigurat, căci „Corleone” e nașul lui Ghiță Chivorchian (!), bănățenii știu că pot câștiga punctele pierdute pe frontul giuleștean, vitale în lupta pentru titlu și, implicit, a puhoiului de bănet aruncat de UEFA drept premiu în urma calificării în grupele Ligii Campionilor. Pe principiul „Scopul scuză mijloacele!”. Apoi, Galațiul a contestat dreptul de joc al „accidentatului” stelist Bogdan Stancu, cel care, forțat de ultrasul religios Gigi Becali, a spus „pas” unei obscure acțiuni „tricolore”, însă petarda aruncată, timid – e drept, dinspre Dunăre a fâsâit repede, odată cu explicațiile date de jupânul Sandu.
De cealaltă parte, stârnește milă. După ce i-ai văzut pe „stegari” neputincioși, unii, să recunoaștem, anchilozați, cu silă de fotbal, îngenunchiați de „juveți” în hohotele stridente de râs, cu iz de praz, ale brutarului parvenit, te încearcă un sentiment de compasiune. Și, pentru că, de regulă, înfrângerile fortifică, trebuie să le reamintim veteranilor Dani Coman și Robert Ilyes, dar nu numai, că un drum larg deschis spre „Europa League” rămâne cel al Cupei României. De asemenea, emoționant pentru microbistul neutru este momentul când, făcând abstracție de urletele fanaticului Borcea, frustrat de rezultat, Florin Prunea l-a îmbărbătat sincer pe „Ema” Dolha, înecat în lacrimi după gafa de proporții comisă la Cluj, care i-a costat victoria pe dinamoviști. Omul știe cât de aspră-i viața unui portar, după momentul de coșmar, a cărui povară o poartă mereu, petrecut în sfertul de finală cu Suedia de la World Cup 1994.