Editorial: Drumul către titlu

Cu figura sa candidă de adolescent întârziat, Neil Robertson, încoronat campion mondial la snooker în noaptea de luni spre marți, putea fi, la fel de bine, zeul surferilor în „Phillip Bay” sau un elev înnebunit de matematică, au inserat edițiile on-line ale câtorva jurnale sportive de la Antipozi, încercând, cumva, să scoată în evidență magia performerului în vârstă de 28 de ani. Gospodar, băiatul timid din Melbourne, care tocmai s-a îmbrățișat cu gloria supremă la Sheffield, a izbutit să ascundă sub postavul verde, doar pentru câteva zile – din păcate, mizeria aruncată la Kiev de idolul decăzut John Higgins.
Demnul urmaș al lui Eddie Charlton a devenit, astfel, primul jucător din afara Marii Britanii care a cucerit mult râvnitul titlu în ultimii 30 de ani. Victoria, 18-13, din meciul cu Graeme Dott i-a adus în posesie australianului un cec în valoare de 250.000 de lire sterline, urmare strălucitoare și firească a sacrificiilor făcute într-o copilărie pierdută.
Pe piedestal la „Crucible”, „eroul auriu” și-a îmbrățișat mama, și-a salutat iubita, Mille, însărcinată, rămasă acasă, în Norvegia, pentru că n-ar fi putut suporta emoțiile concursului, iar apoi a declarat patetic: „Este absolut incredibil! Desigur, australienii adoră campionii olimpici și mondiali, astfel încât ar fi fost o mare dezamăgire să fi pierdut finala. Am simțit multă presiune, dar am rezistat”.
Dedicat pasiunii sale, Neil Robertson a dat rapid școala pe snooker, destăinuindu-se cu lacrimi în ochi: „Părinții nu erau înstăriți și, în plus, divorțaseră când aveam 2-3 ani. Mă antrenam ca un nebun în speranța că voi putea participa la competiții de elită. Nu voi uita niciodată că în 2004 am ajuns în Anglia doar cu vreo 500 de «pounds» în buzunar. Ţin minte că rivalii îmi spuneau că n-am deloc șanse să devin profesionist”.
Acum, destinul i-a zâmbit fericit.