Editorial: Așteptând o minune

Din păcate, s-a risipit mult din entuziasmul românesc al câștigării Ligii Campionilor la handbal feminin, însă „alchimistele”, și nu numai ele, trebuie să rămână agățate de firul de speranță al unui retur fabulos, pentru că s-au mai văzut miracole.
Antrenorul Radu Voina, căruia – ciudat – fanii vâlceni i-au cerut iarăși demisia (O fi mai iubit zălăuanul Gheorghe Tadici în „Zăvoi”?), a atins călcâiul lui Achile al comportării mediocre a echipei în Danemarca: „În defensivă am evoluat ca niște domnișoare. Din gură ziceam că jucăm, dar picioarele nu ne ajutau deloc”. Acum, are misiunea psihologică de a-și motiva elevele pentru returul de la București, făcând abstracție de faptul că Viborg, cu suporterii ei de un verde marțian, va „ateriza” tupeist, la adăpostul unui avantaj de șapte goluri.
Poate, evenimentul de sâmbătă seara, de la Polivalentă, nu va fi politizat, cum s-a întâmplat cu alte ocazii, guvernanții având totuși decența, de criză, de a sta departe de sportul pe care l-au aruncat, disprețuitori, în tomberonul cu priorități putrezite. Căci n-ar fi fair să-l vedem pe „Băse” șef de galerie, pe Boc cântând fals la trombonul promisiunilor de tot felul, acompaniat zgomotos de aplaudacii de partid și de stat, iar microbiștii, vitregiți de veșnicul bilet în plus, să le țină de afară pumnii strânși fetelor, la o halbă de bere populară „Noroc”, sau din fața televizoarelor.
Și, tangențial, referitor la infrastructura mioritică, spre deosebire de Oltchim, în 2008, pe valul gloriei efemere, „rulmentistele” au avut șansa de a disputa la Brașov returul finalei Cupei Cupelor, cu Larvik, „într-o sală în care de la începutul anilor ’80 (!!! – n.a.) nu s-a efectuat nici o lucrare de Doamne-ajută, în afara unor schimbări minore, cum ar fi vopsitul și modificatul tribunelor sau zugrăvitul pereților”. Sare pe rana sângerândă a pus Remus Drăgănescu, vicepreședintele FRH.