Edi Iordănescu era să moară la BRAȘOV!
Edi Iordănescu, selecționerul primei reprezentative de fotbal a României, a făcut o dezvăluire cutremurătoare înaintea debutului său pe banca tehnică a „tricolorilor”, cu Grecia (25 martie, Stadionul „Ghencea”), într-un meci amical.
„În vara lui 2000… Am fost la o noapte, poate mai puțin, de moarte. Eram în pregătirea de vară cu Rapid, la Poiana Brașov. Într-un joc amical, am luat o lovitură tare, cu talpa, într-o alunecare băgată pe un gazon ud, adversarul își prelungise mingea, a intrat cu talpa direct în rinichiul meu… Seara am urinat sânge, Florin Bratu, stăteam cu el în cameră, s-a speriat și l-a chemat pe medicul Marian Dumitru. Mi-a făcut o injecție și m-a dus la Brașov, am făcut o investigație, după care ni s-a spus că trebuie să fiu dus la București. Am ajuns la Spitalul Militar, mi-au făcut analizele, au zis că mai întâi să oprească hemoragia și apoi să-mi scoată rinichiul. Să-mi scoată rinichiul! La 22 de ani! Șansa mea a fost că, a doua zi, șeful secției de urologie, medicul general Bână, Dumnezeu să-l odihnească, a murit între timp, s-a întors de la un simpozion din străinătate și s-a uitat peste analizele mele. Mi-a spus că va face toate eforturile să-mi salveze rinichiul. Am stat o lună și jumătate în spital, vreo trei săptămâni pe perfuzii, dormeam cu mâinile legate de pat, învelite în gheață, erau maro de la atâtea înțepături pentru perfuzii încontinuu, un coșmar”, a declarat Edi Iordănescu pentru Fanatik.
Edi Iordănescu a fost legitimat la Rapid, ca fotbalist, în perioada iulie 2000 – ianuarie 2001.
Foto: FRF
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.