Sport

Dublu campion paralimpic, CÂȘTIGĂTOR de etapă în Turul Ținutului Secuiesc!!!

 

Prima etapă din cadrul celei de a 12-a ediții a Cycling Tour of Szeklerland a fost adjudecată de rutierul ucrainean Yehor Dementiev, dublu campion paralimpic – în 2012 și 2016.

Cel ce a trecut primul linia de sosire la Sf. Gheorghe s-a transferat de curând la Novak Team, echipa lui Eduard Novak, care a declarat în acest sens pentru Sports.net, respectiv jurnalistului Ștefan Găvan: „Yehor vine dintr-o altă categorie C5, concurăm împreună la cursele de șosea și vom fi adversari direcți doar la Paralimpiada de la Tokyo. Momentan este un win-win situation pentru amândoi. El avea nevoie de o echipă profesionistă, iar nouă ne aduce un plus de imagine”.

La rându-i, ciclistul ucrainean a relatat: „Am venit în România, pentru că știu că Eduard a făcut o echipă bună și am coechipieri doi prieteni buni de ai mei din Ucraina. Pentru a avea rezultate la competițiile paralimpice, e necesar să concurez în cele normale. Nu îmi imaginez viața fără să concurez. Sper să obțin un rezultat bun la Turul Ținutului Secuiesc și apoi la Turul României. Cu puțin noroc, eu și Eduard vom cuceri amândoi medalii la Tokyo în 2020, nimic nu e imposibil în sport!”. 

Etapa a doua din Turul Ținutului Secuiesc are 192,4 kilometri și se desfășoară astăzi pe traseul Sfântu Gheorghe – Tușnad- Miercurea Ciuc – Gheorgheni – Joseni – Brădești – Odorheiu Secuiesc.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button