Sport

Două transferuri la FC BRAȘOV!

  • hoszicoltean.jpg
După ce au anunțat că Ivan Fustar și Vasile Constantin vor continua la FC Brașov și în sezonul viitor, „galben-negrii” au transmis, printr-un comunicat și pe contul lor de Facebook (site-ul a fost uitat… Site-ul FC BRAȘOV, imaginea reală a grupării…), că au semnat contracte doi noi jucători, fundași de bandă.
 
Tudor Oltean (19 ani, în dreapta foto), fundaș stânga, a venit de la Gaz Metan Mediaș, dar în sezonul trecut a evoluat la FC Buzău, în 19 partide, marcând două goluri. 
 
„Am venit cu gânduri pozitive, am întâlnit un lot tânăr și foarte unit. Primul meu obiectiv este să ajungem în play-off, după care să tragem la promovare, pentru că avem un lot valoros”, a declarat, printre altele, conform sursei citate, Tudor Oltean.
 
Fundașul dreapta sloven Adis Hodzic (în stânga foto) are 23 de ani, este fost component al loturilor naţionale de tineret ale Sloveniei şi a venit la Braşov de la Gorica.
 
„Sunt foarte fericit și mândru să fac parte din lotul lui FC Brașov. Am auzit lucruri bune despre club și am văzut câteva lucruri interesante în prima zi de pregătire. Atmosfera este grozavă, iar colegii m-au primit foarte bine… Am găsit un club foarte bine organizat. Sunt sigur că vom juca bine și vom lupta pentru a fi în fruntea clasamentului. Voi da tot ce e mai bun pe teren și în afara lui”, a relatat și Hodzic.
 
Astăzi, de la ora 11.00, la Tărlungeni, FC Brașov va susține un nou meci amical, cu Unirea Slobozia. Se știe, primele două teste din această vară le-a pierdut, 1-3 cu Farul Constanța și 0-2 cu FC Hermannstadt.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare