Doliu în sportul românesc / Un fost mare handbalist s-a stins din viață

Doliu în sportul românesc.
Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a murit, luni, în jurul orei 6.00, a anunțat CSA Steaua. Vicecampionul olimpic de la Montreal, din 1976, era internat la Spitalul Fundeni de câtva timp.
Doliu în sportul românesc
Ștefan Birtalan a făcut carieră la Steaua. A câștigat 12 tituri de campion, dar și Cupa Campionilor Europeni în 1977. A jucat 14 ani fără întrerupere la echipa națională, adunând 231 de meciuri. Fostul inter stânga a marcat 993 de goluri, fiind pe locul 3 în clasamentul all-time după Vasile Stângă (1.414) și Robert Licu (1.054).
După ce a renunțat la activitatea de jucător, Ștefan Birtalan a fost antrenor la Steaua, la echipa națională, conducător și membru în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal. Ca antrenor, cu Steaua, a fost de șase ori campion al României și a câștigat trei Cupe ale României.
„Lumea e nedreaptă. Nu poate să moară așa repede un asemenea om. Un om și un handbalist incredibil. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus, plângând, fostul său coleg, Vasile Stângă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Mare OM! Dumnezeu sa-l odihneasca!