Dinamo Municipal a spart gheața

În runda a treia a Ligii Naționale de handbal masculin, Dinamo Municipal Brașov a dispus sâmbătă, scor 28-25, de CSM Oradea. Disputa a fost echilibrată în marea majoritate a timpului, în ultimul sfert de oră brașovenii reușind să facă diferența. „A fost o victorie muncită și chinuită. Din păcate, nu am putut să ne impunem încă din start și am avut ceva emoții. Suntem la început și trebuie să avem răbdare, întrucât sunt convins că vom crește”, a declarat „principalul” brașovenilor, Eliodor Voica. Golurile învingătorilor au fost marcate de: B. Voica – 8, Cojocea – 7, Capotă și Dragnea – câte 4, Bota și Purcărea – câte 2, Scripnic – 1. Din tabăra oaspeților, cei mai buni jucători au fost foștii componenți ai formației Rom Cri Brașov, Cântec – 6 g și Amihăiesei – 4 g. În runda viitoare, „alb-roșii” se vor duela cu Pandurii Tg. Jiu.
(L.P.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




