Sport

DESTĂINUIRI. De ce Simona Halep nu mai (prea) pierde?!…

 

Jucătoarea noastră de tenis este în mare formă, specialiștii considerând că a devenit principala favorită a câștigării Grand Slam-ului de la Roland Garros.

În plus, jurnaliștii acreditați la competiția pariziană au considerat că Simona Halep a fost o prezență încântătoare la conferința de presă de ieri, după victoria categorică obținută în fața spaniolei Carla Suarez Navarro (6-1, 6-1), făcând o serie de mărturisiri extrem de interesante.

Astfel, ea a relatat că după înfrângerea suferită în sferturile de finală ale turneului de la Miami a intervenit o „ruptură” în relația cu antrenorul Darren Cahill, care i-a transmis atunci când era foarte irascibilă: „Tu poți să renunți, însă eu nu”. Halep a precizat că se simte rușinată când revede filmulețul cu modul în care s-a comportat, acela fiind „momentul zero” în ceea ce privește schimbarea atitudinii sale.

„A fost un șoc să-mi pierd antrenorul, dar asta m-a ajutat. Mi-am ameliorat anumite lucruri, în special la nivel mental. Am dorit să mă schimb rapid, ca tehnicianul australian să revină în staff-ul meu”, a relatat a 4-a jucătoare în topul WTA.

Astfel, apreciind comportările Simonei Halep în partidele susținute contra Marii Britanii la Fed Cup și la turneul de la Stuttgart, Cahill a acceptat să continue s-o pregătească pe sportiva în vârstă de 25 de ani originară din Constanța, însoțind-o la Madrid, unde a și câștigat turneul organizat de Ion Țiriac.

De când australianul îi este din nou alături, Simona Halep s-a impus în 14 din cele 15 meciuri jucate, toate pe zgură, singura înfrângere fiind în finala de la Roma, 6-4, 5-7, 1-6, în fața ucrainencei Elina Svitolina, proxima sa adversară de la Roland Garros, dar atunci a avut ghinionul de a se accidenta la gleznă.

Acum, însă, înaintea meciului din sferturile de finală de la Roland Garros, Svitolina a anunțat că acuză dureri persistente la spate.

CITEȘTE ȘI: ROLAND GARROS. Simona Halep a „demolat-o” pe Carla Suarez Navarro și merge în sferturile de finală


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button