Despre sportul românesc, în general…

În timp ce corijentul ministrul al Sportului visează cai verzi pe pereţi cu organizarea Mondialului fotbalistic din 2030 – altă utopie românească fiind găzduirea Jocurilor Olimpice de iarnă în acelaşi an, gimnastica noastră s-a umplut de penibil la Europenele recent încheiate de la Szczecin, nereuşind să cucerească vreo medalie. Din 1971 nu s-a mai întâmplat asta.

„Alte naţiuni au investit 40 şi ceva de ani ca să se întoarcă acum cu o medalie, noi am venit 40 de ani cu medalii şi nu s-a investit nimic… Oricare antrenor, de unde vrea el să vină, să meargă la secţiile de club care sunt depopulate, să muncească pe 1.500 de lei salariu şi sa producă gimnaste”, a pus degetul pe rană antrenorul Nicolae Forminte, neuitând – poate – cum, invocându-se o reformă prostească, era să fie desfiinţat Centrul Olimpic de la Deva.

La rându-i, Cornel Dinu a comentat după ce a văzut mizeria de meci CFR Cluj – FCSB, dintre cele mai bine clasate echipe din Liga 1, care au făcut propagandă morţii „sportului rege” în România: „E dureros ce se întâmplă în fotbal, pentru că exact asta se întâmplă și cu societatea. Se reflectă în toate domeniile. E înfiorător!”.

În spatele proiectelor sforăitoare (apropo, ce se mai întâmplă cu modernizarea sălii de gimnastică din incinta Şcolii Generale nr. 2, unde se pregătesc copiii şi juniorii de la CSS Braşovia?), cu „n” construcţii de stadioane, săli polivalente, patinoare, piste de bob şi sanie, bazine de înot, etc., finanţarea majorităţii cluburilor din România (cele ce sunt în strânsă legătură cu bugetul de stat – evident) este la limita subzistenţei, iar salarizarea profesorilor şi antrenorilor, cu mici excepţii, o glumă tristă.

La noi, sportul în şcoli nu este o prioritate, iar nepăsarea se transformă într-o obezitate care explodează sănătatea unui popor aflat pe marginea prăpastiei. Când însuşi preşedintele COSR se face că nu observă deraierile din cadrul diverselor loturi naţionale, cu bătăi crunte aplicate sportivilor în numele performanţei, punând batista pe ţambal într-un „dolce far niente” falimentar, mai e ceva de spus?!…