Despre locuri „mici”, riscuri uriașe și o Team România mai unită ca oricând la Milano Cortina 2026 / Noutăţi despre Lindsey Vonn
La Jocurile Olimpice, cifrele spun doar o parte din poveste. Clasamentele sunt ușor de citit, dar greu de înțeles fără context. La Milano Cortina 2026, sportivii români au arătat din nou că performanța nu înseamnă doar podium, ci și continuitate, curaj și rezistență într-un sistem care rareori îți oferă avantaje.
Valentin Crețu, cel mai bun rezultat olimpic al carierei
În proba de sanie, Valentin Crețu (foto 1) a încheiat competiția pe locul 15 – cel mai bun rezultat al său la Jocurile Olimpice, la a cincea participare. După două manșe solide și o a treia excelentă, în care a reușit al 11-lea timp, sportivul român a intrat în finală cu șanse reale la un rezultat și mai bun.
O mică eroare în ultimul parcurs i-a tăiat elanul, dar nu și valoarea rezultatului. Într-o probă dominată de națiuni cu tradiție și resurse masive, locul 15 confirmă maturitatea și progresul unui sportiv care continuă să forțeze limitele unui sport extrem.
Când „locul 30” nu e deloc puțin: povestea Danielei Toth
Pentru cine privește de la distanță, locul 30 poate părea modest. Pentru Daniela Toth, aflată la a treia participare olimpică, este o confirmare importantă. La sărituri cu schiurile, într-o competiție cu 50 de sportive calificate, Daniela a reușit să prindă manșa a doua – un obiectiv care a venit după un sezon dificil, fără constanță în Top 30.
„A fost mai greu decât la edițiile trecute. Am fost foarte stresată, dar am reușit. Am prins manșa a doua”, i-a spus Daniela Toth, chiar în fața trambulinei de la Predazzo, jurnalistului Lucian Lipovan pentru We Love Sports.

Într-un sport cu infrastructură aproape inexistentă în România – excepția de la Râșnov confirmă regula, practicat mai mult în afara granițelor, performanța ei capătă o greutate aparte. Iar Top 10-ul obținut recent în Cupa Mondială, la Ljubno, arată că drumul nu se oprește aici. „Un podium? De ce nu?”, a spus Daniela, cu zâmbetul celui care știe cât a muncit.
Căderea care a amuțit pârtia: Lindsey Vonn, accident grav la coborâre
Jocurile Olimpice au oferit și un moment dur, care a reamintit tuturor cât de brutal poate fi sportul de performanță. Lindsey Vonn căzut violent în proba de coborâre feminină, la doar câteva secunde de la start, pe traseul Olympia delle Tofane – Detalii, AICI.
Lindsey Vonn a avut numărul 13 și a căzut la 13 secunde de la start. Ghinion maxim!…
Americanca a fost transportată cu elicopterul la Spitalul Ca’ Foncello, unde a fost operată pentru stabilizarea unei fracturi la piciorul stâng – același picior la care suferise, cu doar câteva zile înainte, o ruptură de ligament încrucișat anterior. Starea ei este stabilă, însă recuperarea va fi un proces lung.

„Acest sport este brutal. Oamenii trebuie să-și amintească faptul că acești sportivii se aruncă de pe munte, la viteze uriașe”, a transmis conducerea echipei SUA.
Solidaritate dincolo de discipline: Team România, prezentă la momentul accidentului
La marginea pârtiei, în momentul căderii lui Lindsey Vonn, s-au aflat și Puiu Gaspar, președintele Federației Române de Schi Biatlon, alături de jucătoarea de tenis Ana Bogdan, una dintre cele mai reprezentative sportive ale României. Se știe, originară din Sinaia, Ana Bogdan a practicat în copilărie schiul alpin.

Prezența lor la întrecerea de duminică, într-un moment tensionat și emoționant, a fost o imagine puternică despre ce înseamnă spiritul olimpic și unitatea sportivilor români, indiferent de disciplină. La Milano Cortina 2026, Team România nu este doar o delegație, ci o comunitate care trăiește fiecare moment împreună.
Medalii, da. Dar și ceva mai important
În timp ce Breezy Johnson aducea aurul pentru SUA în proba de coborâre, iar marile națiuni își confirmau supremația, sportivii români își scriau poveștile lor: fără infrastructură, fără presiunea podiumului, dar cu o încăpățânare care ține vie ideea de performanță.
Milano Cortina 2026 nu este doar despre medalii. Este despre locuri 15 și 30 care spun mai mult decât par. Despre căderi care opresc respirația. Și despre sportivi care continuă, chiar și atunci când drumul e mai greu decât pare.
Astăzi vor concura pe scena olimpică următorii sportivi români: Corina Buzatu la sanie simplu – manşele 1 şi 2, precum şi Andrei Cacina şi Mihnea Spulber la sărituri cu schiurile.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





