DECLARAȚIA lui Dan Petrescu după succesul CFR-ului în fața lui Lazio!!!…
După succesul cu 2-1 (Deac – penalty, Omrani / Bastos) din „Gruia”, contra mult mai bine cotatei echipe italiene Lazio Roma, CFR Cluj s-a instalat pe primul loc și în grupa E din Europa League.
După partidă, Dan Petrescu, antrenorul campioanei României, a declarat: „Când schimbi radical sistemul, trebuie să ai și puțin noroc. Nu poți schimba ce ai lucrat în doi ani de zile, sistemul 4-3-3, și să aștepți rezultate imediate. Când adversarul joacă cu doi atacanți de valoare, trebuie să ai trei fundași centrali. Așa consider. Celtic sau Slavia au avut un singur atacant, atunci am jucat și noi cu doi fundași centrali. Știam că toată lumea mă va face praf dacă pierdeam. Mi-am asumat asta. Rivalii au fost mai buni în prima repriză. Cred că am mai avut un penalty în partea secundă. Ei au mai avut o singură șansă să ne dea gol”.
Despre Billel Omrani, care a început meciul ca rezervă, Dan Petrescu a spus: „Toată lumea știe că cine nu face ce vreau eu, pierde echipa. El nu s-a antrenat cum trebuie o zi sau două în debutul săptămânii și a pierdut echipa. Indiferent cum te cheamă, nu joci la CFR în condițiile ăstea”.
În ciuda golului victoriei, „Bursucul” i-a reproșat atacantului francez că ratează mult, pentru că nu este concentrat.
CITEȘTE ȘI: Europa League. Rezultatele serii
Foto: Facebook CFR Cluj
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.