Sport

DECIZIE în privința Cristinei Neagu!!!…

 
Naționala de handbal feminin a României s-a pregătit câteva zile la Cluj înaintea startului Campionatului Mondial, care va avea loc în Japonia, în perioada 30 noiembrie – 15 decembrie.
 
Cu această ocazie, a avut loc și o întâlnire între conducerea FRH, antrenori și diverși oficiali ai cluburilor din Liga Națională, discutându-se, printre altele, de componența lotului ce va efectua deplasarea pentru importanta competiție menționată.
 
„În mare, avem o viziune asupra unui prim 10. În schimb, mai avem multe incertitudini în privința anumitor posturi, pentru inter dreapta, chiar inter stânga. Sunt multe semne de întrebare, dar noi încercăm, pe moment, să facem un lot cât mai echilibrat de 28 de jucătoare, din care putem să selectăm pentru Campionatul Mondial. Să dea Dumnezeu ca toate să fie sănătoase când se încheie sezonul, când se termină meciurile oficiale la nivel de cluburi, spre 20 noiembrie”, a declarat Costică Buceschi, secundul primei reprezentative de handbal feminin, pentru prosport.ro.

În ceea ce o privește pe Cristina Neagu, „în proporție de cel puțin 95%”, ea va efectua deplasarea în „Țara Soarelui Răsare”, Costică Buceschi precizând pentru sursa citată: „Să vedem cum va evolua situația Cristinei, pentru că ea se antrenează cât de cât cu echipa. Suntem pregătiți pentru toate variantele, cu ea, fără ea, dar noi sperăm să intre în antrenament, să dispute chiar câteva meciuri în campionat, să o luăm cu noi și să intre treptat în competiție. Și poate să ne ajute mult mai mult în faza a doua, unde meciurile sunt foarte importante. Sperăm să o luăm treptat, cu 5-10 minute într-o repriză, când poate să ne ajute în momentele grele. Dar totul este acum la stadiul de dorință. Teoretic, încă nu știm nimic la această oră”.

CITEȘTE ȘI: Veste ȘOC. Fără Cristina Neagu la Mondialul din Japonia?! Ce spun „tricolorele” de la CORONA BRAȘOV…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare