„De la FC BRAȘOV nu m-a căutat nimeni”! Cine este SPONSORUL…
Vlad Prejmerean, fotbalist format la FC Brașov, este sub contract cu Petrolul Ploiești. Cum are șanse mici de a juca în Liga 1 la formația „lupilor galbeni”, el a fost împrumutat în eșalonul secund, la Unirea Slobozia, pentru noul sezon, grupare pregătită de Costel Enache.
„Am jucat puțin la Petrolul, dar eu sper să revin rapid la Ploiești, să joc în Liga 1. Sper să joc cât mai bine la Slobozia și să revin la Petrolul. FC Brașov? Nu m-a cautat nimeni!”, a declarat Prejmerean pentru Liga2.ro.
Altfel, FC Brașov și-a achitat datoria avută către Ilie Stan (salariul de 5.000 de euro pe lună, timp de un sezon) – Asta e practica la FC BRAȘOV… Ilie Stan are un gust amar!, prin bunăvoința unui sponsor, conform sursei citate.
Rămâne întrebarea: cine e acel om de afaceri „misterios”, pentru că în stagiunea recent încheiată echipa „galben-neagră” n-a beneficiat de o asemenea… sponsorizare, marea majoritate a banilor provenind de la bugetul local.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.