De la FC BRAȘOV, a ajuns acum… DESTINAȚIE SURPRINZĂTOARE pentru Ionuț Lupescu!
Cel supranumit „Kaiserul” a încheiat-o cu antrenoratul la FC Brașov, după ce, dacă mai țineți minte, a refuzat să câștige, aranjat, o întâlnire cu Gloria Bistrița pe Stadionul „Tineretului”, în cadrul știutelor reciprocități dintre Romeo Pașcu și Jean Pădureanu. În final, meciul, jucat pe bune, s-a încheiat cu victoria oaspeților.
Apoi, Ionuț Lupescu a ajuns la UEFA, unde timp de 6 ani a ocupat postul de director tehnic al forului fotbalului european. A renunțat la această funcție pentru a candida la alegerile de la Casa Fotbalului, dar a pierdut, în 2018, lupta cu Răzvan Burleanu la președinția FRF.
În cele din urmă, Lupescu a revenit la UEFA, unde s-a ocupat de relația cu alte confederații, iar acum a acceptat o nouă provocare, preluând postul de director tehnic al Federației de Fotbal din Arabia Saudită, așa cum a informat Telekom Sport.
Există varianta ca Răzvan Lucescu, în prezent antrenor la Al-Hilal Riyadh, să fie numit selecționerul Arabiei Saudite, având misiunea de a califica reprezentativa la Campionatul Mondial din Qatar – 2022.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.