Daniela Toth – rezultat deosebit în Cupa Mondială înainte de Jocurile Olimpice

Braşoveanca Daniela Toth, fostă Haralambie, a obţinut o performanţă remarcabilă astăzi în etapa de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile de la Jasna (Slovenia).
Sportiva de la CS Dinamo – Centrul Braşov s-a clasat pe locul 10 în concursul de pe trambulina având dimensiunea de 94 de metri. Daniela Toth a sărit 81,5 şi 80,5 metri, acumulând un total de 232,4 puncte.
Victoria i-a revenit slovenei Nika Prevc – 271,1 p. Pe locul soi s-a situat austriaca Lisa Eder – 270,1 p, a treia fiind Katarina Schmid, din Germania, cu 252,9 p. Clasamentul complet – AICI.
În clasamentul general al Cupei Mondiale feminine de sărituri cu schiurile, Daniela Toth a acumulat 41 de puncte – 26 astăzi, după ce cu o zi înainte fusese pe locul 17 la Jasna.
Pentru Daniela Toth zborul e eliberare și libertatea de a fi – aşa cum a comentat COSR. Cea mai bună săritoare pe schiuri din România va concura la Milano-Cortina 2026 la a 3-a ediție de Jocuri Olimpice. Ea s-a clasat de două ori pe locul 25, la Pyeongchang 2018 și Beijing 2022
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






