Sport

Daniel Isăilă, APROAPE de un rezultat deosebit!!!

 

În etapa a 26-a a primei ligi din Arabia Saudită la fotbal, Al-Hazm a întâlnit pe teren propriu super-echipa Al-Hilal Ryadh, pe care o învisese, neaşteptat, în turul campionatului.

Gazdele antrenate de braşoveanul Daniel Isăilă au început meciul în forţă, conducând la pauză cu 2-0, graţie reuşitelor lui Rodolfo şi Tsiskaridze. Al-Hilal a revenit în repriză secundă şi atacantul francez Gomis, cu o „dublă”, a restabilit egalitatea în minutul 73.

În minutul 90+1, Soriano le-a adus victoria celor de la Al-Hilal, care ocupă locul secund în clasament, cu 60 de puncte. Lider este Al-Nassr, cu 61 de puncte, care a făcut scor cu Al-Raed, 5-0 în deplasare.

Al-Shabab, formaţia pregătită de Marius Şumudică, ocupă poziţia a treia (47 p), având astăzi meci cu Al-Ahli Jeddah, acolo unde activează şi Nicolae Stanciu.

Cu 27 de puncte acumulate, Al-Hazm ocupă locul 11 în ierarhie, ferită, totuşi, de grijile retrogradării.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button