Daniel Isăilă – amintiri cu FC Braşov / Meciul în care Ibrahim Dossey și Alexandru Andrași au fost la înălțime

Daniel Isăilă – amintiri cu FC Braşov.
Antrenorul brașovean de fotbal este în prezent liber de contract, în aşteptarea unei oferte de nerefuzat. Baniyas FC este ultima echipă pe care a pregătit-o Daniel Isăilă, reușind s-o mențină în prima ligă a Emiratelor Arabe Unite.
Aflat în țară, în vacanță, Daniel Isăilă și-a adus aminte de celebra partidă dintre FC Brașov și FCM Bacău, din returul campionatului 2000-2001, în care gazdele s-au impus cu 2-0, graţie golurilor marcate de veteranul Alexandru Andraşi, intrat pe teren din postura de rezervă.
Atunci, toată lumea vorbea că FC Braşov trebuia să dea meciul Bacăului pentru ca ultima să evite retrogradarea. Era o presiune imensă pe jucători. Antrenorul principal Gabi Stan a ajuns la spital, înaintea confruntării, cu o criză diabetică, aşa cum s-a vehiculat. Astfel, comanda băncii tehnice a fost preluată de secundul Adrian Hârlab. Portarul ghanez Ibrahim Dossey a fost ca o panteră între buturi, scoțând tot.
Daniel Isăilă – amintiri cu FC Braşov
Iar Daniel Isăilă a relatat în podcastul lui Silviu Tudor Samuilă: „În repriza a doua, toată echipa a vrut să câștige. Problema a fost până la pauză… Până atunci, toată echipa știa ce are de făcut, știam toți ce trebuie să facem. După care a venit patronul în vestiar: «Vă omoară lumea! Bateți, că sunt proști ăștia, nu pot să ne bată!». La centru era Alexandru Tudor, la început de carieră. Au fost penalty-uri clare pentru Bacău și n-a vrut să le dea. După pauză am jucat toți ca să câștigăm. Noi eram la trei puncte de retrogradare. După acel meci am câștigat șapte meciuri consecutiv și ne-am calificat în cupele europene”.
Aşa, a ajuns, în toamna acelui an, Inter Milano cu marele brazilian Ronaldo, Il Fenomeno, la Braşov, după ce partida tur se jucase la Trieste! Alte vremuri, în prezent Braşovul fotbalistic se mulţumeşte cu Liga 3…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

