Sport

Dana Haralambie, în TOP 30 și la Hinterzarten!!! Urmează Râșnovul…

 

La Hinterzarten, în Germania, a poposit în week-end Cupa Mondială feminină la sărituri cu schiurile.

În premieră, sâmbătă, s-a disputat o etapă pe echipe la care a participat și România. Cele 4 sportive din Brașov, Bianca Ștefănuță, Diana Trâmbițaș, Carina Militaru și Dana Vasilica Haralambie, s-au clasat pe locul 11, ultimul.

Ieri, pe trambulina având K 95 de metri, a avut loc o rundă individuală. Victoria i-a revenit norvegiencei Maren Lundby, care a sărit 105, respectiv 102 metri, acumulând 269.1 puncte. Pe locul doi s-a situat Katharina Althaus (Germania), a treia fiind japoneza Sara Takanashi.

Dana Haralambie (CS Dinamo) a „prins” și de această dată manșa secundă, terminând pe locul 29 cu două sărituri măsurând câte 85.5 metri și un punctaj de 180.2 puncte.

Lundby și Althaus sunt la egalitate (cu câte 360 puncte) în vârful ierarhiei generale a Cupei Mondiale feminine de sărituri cu schiurile, în timp ce sportiva noastră, antrenată de Magdo Csaba, ocupă a 25-a poziție, cu 27 de puncte.

Potrivit site-ului Federației Internaționale de Schi (FIS), Dana Haralambie a câștigat, până în prezent, 160 de franci elvețieni în acest sezon al Cupei Mondiale, lidere la acest capitol fiind tot Maren Lundby și Katharina Althaus, cu câte 10.800 de franci elvețieni.

Următoarele etape din Cupa Mondială feminină de sărituri cu schiurile se vor desfășura la Râșnov, în 6 și 7 ianuarie anul viitor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare