Sport
Dana Haralambie, departe de… lumea dezlănțuită!!!
Nici în etapa a doua a Grand Prix-ului de vară la sărituri cu schiurile de la Chaikovsky (Rusia), Dana Vasilica Haralambie n-a rupt ieri gura târgului, cum sperau oficialii noștri.
Sportiva legitimată la AS Săcele a terminat pe locul 24 (din 29 de concurente), sărind 80.5 și 80 de metri pe o trambulină având K 95 m. A acumulat 164.9 puncte.
Ca și sâmbătă, victoria i-a revenit japonezei Sara Takanashi (100.5, respectiv 103.5 metri – 261.9 puncte), urmată pe podium de coechipiera sa Yuki Ito și de Line Jahr, din Norvegia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.