Sport

Cupa Mondială 2026. Franţa, nici o emoţie cu Maroc

Cupa Mondială 2026. Franţa a controlat autoritar confruntarea cu Maroc din sferturile Cupei Mondiale şi s-a impus în final cu 2-0.

La Boston, „cocoşii” au fost mereu la cârma jocului, dar portarul Bounou a menţinut suspansul cu intervențiile reuşite. În minutul 25, Kylian Mbappe a fost faultat clar în careu de Mazraoui, arbitrul Facundo Tello a acordat penalty, dar au urmat peste 3 minute de analiză VAR pentru o fază fără dubii. Mbappe a tras slab şi a ratat mai apoi lovitura de pedeapsă, iar în mediul online au apărut controverse.

„Este nedrept să fii nevoit să aștepți mai bine de trei minute. Știu că este vorba despre jucători de clasă mondială, dar este o situație de mare presiune. De ce trebuie să aștepte 3 minute? Timpul este inamicul unui atacant. Avantajul trece, într-un fel, de partea portarului și a echipei care a comis penalty-ul”, a spus Roy Keane, conform BBC.

Cupa Mondială 2026. Au fost şi multe reacţii ale fanilor, conform gsp.ro:

„De ce a întârziat arbitrul atât de mult penalty-ul?! Este aranjat”;

„I-au întins o capcană cu acea întârziere”;

„Arbitrul a întârziat intenționat. Meciul ăsta mă scoate din sărite”;

„Wow, întârzierea aia trebuie să fi fost aranjată!”;

„Este atât de aranjat!!! Fac tot ce pot ca Franța să piardă! Doamne, ce a fost cu toată întârzierea aia la penalty?”.

Cupa Mondială 2026. Franţa, nici o emoţie cu Maroc

„Les Bleus” au continuat însă să atace şi, până la urmă, în minutul 60, Mbappe a deschis scorul. Imediat, Dembele a eliminat suspansul şi a stabilit scorul final, 2-0.

Singurele emoţii pentru francezi au venit pe final, când Mbappe a părăsit terenul accidentat.

Cupa Mondială 2026. „Sunt bine, m-am lovit la gleznă, dar sunt în regulă. În acel moment (n.r. când a fost schimbat), Jean-Philippe Mateta era mai în formă decât mine pentru a juca ultimele 15 minute. A intrat bine. Există o singură modalitate de a ne relaxa, anume să câștigăm. Suntem în semifinale. Suntem foarte fericiți, dar mai este mult de parcurs. Ceea ce ne așteaptă (n.r. Spania sau Belgia) este chiar mai greu decât ceea ce tocmai am înfruntat, dar suntem pregătiți. Vom lua lucrurile ușor și vom urmări meciul pentru a vedea împotriva cui vom juca”, a spus Mbappe, citat de RMC Sport.

Cupa Mondială 2026. Franţa, nici o emoţie cu Maroc

„Cred că trei semifinale consecutive la Cupa Mondială este ceva foarte bun, dar pare logic și natural. Avem jucători grozavi! Este foarte bine că ne-am calificat, a fost un meci complicat astăzi. Ratarea penalty-ului și ocaziile pe care nu le-am fructificat ne-au îngreunat meciul. Totuși, Kylian Mbappe a reacționat bine și a marcat. Suntem unde ne doream să fim! Ne vom recupera și o să aflăm ce adversar o să avem”, a punctat selecţionerul Franţei, Didier Deschamps.

De partea cealaltă, Mohamed Ouahbi, selecționerul Marocului, a menţionat:

„Golul a venit dintr-o pasă… Unii jucători s-au oprit pentru că au văzut un henț. A fost un henț, nu știu dacă ar fi trebuit să fie dictat sau nu, nu știu. Trebuie să recunoaștem că am jucat împotriva unei echipe foarte bune. Am suferit mult în prima repriză, iar Bounou a reușit o paradă excelentă la penalty. În a doua repriză, ne-am apărat mai bine și, mai presus de toate, am fost mai calmi cu mingea. Am fost mult mai buni. În prima repriză, părea că unii jucători își trăgeau respirația. Am văzut că aceiași jucători au început bine a doua repriză. A fost greu la final, dar cred că trebuie să continuăm să credem, să muncim. Trebuie să continuăm să lucrăm și la elementele de bază, asigurându-ne că atunci când există accidentări, jucători mai puțin proaspeți, putem avea un lot mai mare de jucători. Vom continua, nu ne vom opri aici. Suntem foarte dezamăgiți, ne-am dorit mai mult”.

Cupa Mondială 2026. Franţa, nici o emoţie cu Maroc

Cupa Mondială 2026. În semifinale, Franţa se va duela cu învingătoarea partidei Spania – Belgia, care va avea loc diseară, la ora 22.00.

FOTO: Facebook FIFA World Cup


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google