CUPA MONDIALĂ 2018. Portugalia, dependentă de Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo aduce de unul singur puncte pentru Portugalia în grupa B a Cupei Mondiale. După „tripla” din meciul cu Spania, care a salvat un punct pentru lusitani, astăzi, pe „Lujniki” din Moscova „CR7” a marcat golul victoriei Portugaliei în duelul cu Maroc, încheiat 1-0.
Fără Cristiano Ronaldo, Portugalia nu pare în stare de mare lucru și rămâne de văzut cât va putea de unul singur starul de la Real Madrid.
Confruntarea cu marocanii a fost decisă încă din minutul 4, când Joao Moutinho a centrat din corner, iar Ronaldo a scăpat de marcajul fundașilor adverși și a trimis cu capul sub transversală. Cu acest gol, „CR7” a urcat pe poziția a doua în topul golgheterilor în meciurile internaționale. Cu 85 de goluri pentru Naționala Portugaliei, Cristiano l-a depășit pe Ferenc Puskas, care are 84 de reușite pentru Ungaria. Primul în acest clasament este Ali Daei, cu 109 goluri pentru Naționala Iranului. Marocanii, care pentru a păstra șanse de calificare aveau nevoie de măcar un punct, au ieșit la atac și puteau egala repede, în minutul 12, însă Rui Patricio a reținut mingea trimisă cu capul de Benatia. După ce a irosit o lovitură liberă dintr-o poziție ideală, Ronaldo l-a pus pe Guedes față în față cu portarul advres, Munir, care a avut o intervenție incredibilă. Belhanda a ratat și el egalarea în debutul reprizei a doua, Rui Patricio având un reflex excelent la lovitura de cap a fotbalistului de la Galatasaray. Marocanii au dominat la toate capitolele repriza a doua, dar nu au găsit drumul spre gol. Benatia și-a bătut joc de două oportunități, șutând aiurea de fiecare dată din interiorul careului. De partea cealaltă Ronaldo a mai executat prost o lovitură liberă de la 18 metri, după care s-a făcut de râs și a simulat lamentabil pentru un penalty. În prelungiri, Ziyach a primit o pasă în careu, dar a șutat exact în Pepe, iar Portugalia a scăpat.
Cu 4 puncte, lusitanii continuă lupta pentru calificare, în timp ce africanii sunt deja eliminați, înaintea ultimei etape.
„Ne-am calificat la Cupa Mondială după 20 de ani și am arătat că putem să jucăm fotbal”, a menționat Herve Renard, selecționerul Marocului.
„Sunt fericit că am marcat, dar mai important este că am câștigat. Trebuie să o luăm meci cu meci și să progresăm”, a punctat Cristiano Ronaldo.
Fernando Santos, selecționerul Portugaliei, a declarat: „Ne-am descurcat bine în defensivă, dar avem nevoie de mai mult. Trebuie să schimbăm ceva și să avem mai mult timp posesia. Cristiano Ronaldo este ca vinul de Porto. Face acum ceea ce făcea cu trei sau patru ani în urmă și ce va face peste câțiva ani”.
FOTO: fifa.com
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.