Sport

CUPA MONDIALĂ 2018. Coutinho și Neymar au învins Costa Rica în prelungiri

 

Cu gândul la rivala de pe continent, Argentina, care s-a făcut de râs și este aprope de eliminare, Brazilia a atacat meciul cu Costa Rica cu teama că ar putea avea soarta trupei lui Sampaoli, în condițiile în care până acum Cupa Mondială din Rusia a fost o competiție a surprizelor.

La St. Petersburg, „Seleçao” venea după remiza cu Elveția din prima etapă a grupei E, astfel că era obligată să învingă echipa lui Keylor Navas. Portarul de la Real Madrid a scăpat la șutul din debut al lui Coutinho, care a trimis mingea mult peste bară. Normal, Brazilia a avut posesia, dar în minutul 13 Costa Rica a ratat cea mai mare ocazie a primei reprize. Borges a ajuns la finalizare, însă a tras pe lângă poarta lui Alisson din poziție ideală. Până la odihnă, brazilienii s-au instalat în jumătatea rivalilor, dar nu au găsit soluții pentru a „sparge” defensiva gândită de tehnicianul Oscar Ramirez. Partea a doua a început cu un asediu la poarta lui Navas. Gabriel Jesus a trimis cu capul în transversală, apoi Navas a scos incredibil în corner șutul din careu al lui Neymar. Același Neymar a mai ratat o ocazie uriașă. Jucătorul de la PSG a recuperat în apropierea careului advers, dar nu a găsit plasa de la 16 metri. În minutul 79, arbitrul Bjorn Kuipers a dictat penalty pentru Brazilia, după ce Neymar a simulat un fault. Atenționat de colegii care se ocupă de VAR, olandezul a urmărit faza pe monitor și a anulat decizia. Casemiro a irosit și el o oportunitate importantă, însă în prelungiri „Seleçao” a obținut victoria pe care a meritat-o. Coutinho a deblocat tabela în minutul 90+1, cu un gol simplu din pasa lui Gabriel Jesus, iar scorul final, 2-0 pentru Brazilia, a fost stabilit de Neymar, care a trimis în poarta goală din pasa lui Douglas Costa.

Cu 4 puncte, Brazilia conduce în clasamentul grupei E, a doua partidă a zilei din această serie, Serbia (3 p) – Elveția (1 p), urmând să înceapă la ora 21.00.

„Prima repriză a fost dificilă. Dar în partea a doua nu puteam face mai mult. Am suferit în aceste prime două meciuri, dar așa e la Cupa Mondială. Până acum, favoritele au avut probleme. Am jucat să câștigăm și am reușit. Vom face la fel și cu Serbia, vom da totul pentru a ne impune”, a precizat selecționerul Braziliei, Tite, în timp ce Philippe Coutinho a punctat: „A fost un meci greu, așa cum ne așteptam, dar am căutat victoria din primul minut până la final și am fost răsplătiți cu două goluri. Costa Rica este o echipă care are calitate, puternică în apărare și la mijloc. E bine că nu am cedat, asta ne spune mereu antrenorul, să fim puternici psihic până la final”.

FOTO: fifa.com


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare