Sport

CSM Fenestela 68 Brașov scoate abonamente la vânzare

  • article_261971_1.jpg
 

Oficialii grupării SCM Fenestela 68 Brașov au decis să pună în vânzare abonamente pentru prima parte a sezonului viitor. Astfel, de luni, iubitorii hocheiului își vor putea procura legitimațiile care vor fi valabile în sezonul regulat al Ligii Naționale și al Ligii Mol. Prețul unui abonament este de 150 de lei, pensionarii, elevii și studenții având o reducere de 50 de lei. Cei care vor dori să devină susținători ai grupării pot achizționa un abonament pentru tot anul competițional, care va costa 600 de lei. Toți cei care vor deveni abonați ai clubului vor avea șansa să participe la o tombolă, premiul fiind un autoturism Chevrolet Spark.
În altă ordine de idei, ungurii de la Ferencvaros au anunțat că nu mai pot veni la „Cupa Brașov”, care va avea loc în perioada 20-22 august, la competiție urmând să participe Steaua Rangers, Sport Club Miercurea Ciuc și SCM Fenestela 68 Brașov. Apoi, între 27 și 29 august, brașovenii vor participa la Cupa „Bere Ciuc”, unde, pe lângă cele două adversare din România, se vor duela și cu slovacii de la HK Dukla Michalovce.
În fine, președintele Miklos Ervin a anunțat că în toamnă se va face o selecție la școlile din oraș, urmând să se caute copii pentru inițierea în hochei: „Obiectivul nostru este să formăm o echipă din jucători crescuți de noi, dar va trebui să așteptăm cam 10 ani”.     (L.P.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google