Sport

CSM Făgăraș, în fața debutului în Liga Națională de handbal masculin

 

CSM Făgăraș a promovat la finalul sezonului trecut în Liga Națională de handbal masculin. Formația pregătită de Dumitru Opriș și Vasile Curițeanu va debuta mâine în primul eșalon cu o partidă în deplasare, la Suceava.

„Facem tot ce ține de noi să reușim. Vrem să rămânem în Liga Națională, să evităm retrogradarea. Ne-am dorit să promovăm și nu vrem să fim doar un sezon în eșalonul de elită. S-a muncit mult la Făgăraș. S-a făcut tot ce trebuie la sală, s-a pus parchet, s-au montat scaune, pentru a fi la standardul cerut. Am reușit să întărim și echipa. Am făcut câteva transferuri, pentru a avea șanse în lupta pentru evitarea retrogradării. Pregătirea a decurs foarte bine. Am făcut și câteva meicuri amicale, în care am încercat să reglăm relațiile de joc. E greu să faci o echipă într-o lună, dar cred că ne-am descurcat. Suntem optimiști, starea de spirit e bună, așteptăm jocurile oficiale. Să vedem cum va fi impactul cu realitatea, cu echipele din Liga Națională. Să vedem ce vom reuși în primele etape, cum vom juca. Noi ne dorim să facem o figură frumoasă, să vedem dacă se va putea”, a declarat Dumitru Opriș, care a vorbit și despre meciul din prima etapă, cel cu CSU Suceava, programat mâine, la ora 18.00: „Întâlnim o echipă cu experiență la acest nivel, noi suntem debutanți din toate punctele de vedere în primul eșalon. Mergem să ne jucăm șansa, vrem să avem o evoluție bună”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare