CSM Brașov a remizat cu Steaua II

Nou promovata în Liga 3, CSM Brașov, a susținut la finalul săptămânii trecute două meciuri amicale în compania unor grupări din eșalonul secund. Sâmbătă, elevii antrenorului Daniel Bona au remizat, 2-2, cu formația Concordia Chiajna, iar duminică au încheiat tot la egalitate, 1-1, duelul cu Steaua II București. Directorul sportiv al brașovenilor, Cristian Coteanu, a menționat că în campionat echipa va evolua pe Stadionul „Carpați”, în aceste zile urmând să se definitiveze lucrările pentru a se putea face cererea de omologare a arenei. „Plecăm la drum cu gânduri mari și vom încerca să facem o figură frumoasă. Obiectivul propus este clasarea pe unul dintre locurile 2-6. Va fi greu, dar nu imposibil. În ultima perioadă au fost în probe circa 60 de jucători, iar în scurt timp vom definitiva lotul cu care vom ataca sezonul”, a conchis Coteanu. (L.P.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




