Cristina Neagu: „O medalie la Campionatul Mondial ar fi ca un vis pentru echipa naţională, însă nu mergem acolo să fim învinse de la început”
Naționala de handbal feminin a României a început pregătirea pentru Campionatul Mondial din Germania, programat în perioada 1-17 decembrie.
Sub comanda selecționerului Ambros Martin, „tricolorele” se antrenează la Craiova, unde la finalul săptămânii se vor testa cu Brazilia, Polonia și Macedonia la Trofeul Carpați.
Cristina Neagu a vorbit despre competiția de la începutul lunii viitoare. „Avem doar o săptămână de pregătire până plecăm la Campionatul Mondial, sunt puţine antrenamente, nu avem prea mult timp la dispoziţie. Avem şi trei meciuri de verificare la sfârşit de săptămână, încercăm să ne antrenăm cât mai bine în aceste zile şi să reuşim să etalăm un joc cât de cât bun la Trofeul Carpaţi. Din punctul meu de vedere nu aceste meciuri sunt cele mai importante, ci cele de la Campionatul Mondial. Trebuie să fim mai realişti ca niciodată, să ne dăm seama că avem o echipă foarte schimbată faţă de Campionatul Mondial de acum doi ani, când ne-am întors cu medaliile de bronz. Şansele la podium sunt destul de mici. O medalie ar fi ca un vis pentru echipa naţională, însă nu mergem acolo să fim învinse de la început. Luăm fiecare meci în parte, încercăm pas cu pas să câştigăm cât mai multe meciuri. Cele mai importante jocuri vor fi însă cele eliminatorii”, a declarat căpitanul Naționalei, conform prosport.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.