Sport

Cristina Neagu: „Apărarea e cea mai importantă. Îmi doresc ca portarii noştri să fie în zi de graţie în meciul”

 

Cristina Neagu a vorbit la Digi Sport după tragerea la sorți a semifinalelor Ligii Campionilor la handbal feminin, unde CSM București o va întâlni pe Gyor.

„Sincer, am avut un feeling că va fi Gyor, eu am jucat mereu împotriva Gyorului în Final Four, dar de fiecare dată am pierdurt. Acum cred că va fi diferit. Gyor nu trece printr-o formă bună, cel mai mare avantaj al lor este că joacă alături de 10.000 de oameni în fiecare an, pe propriul teren. E un avantaj destul de mare pe care Gyor îl are. Atunci când jucăm bine, putem bate orice echipă din lume. Cel mai important meci este cel din semifinală, dacă vei câştiga semifinala… Contează mai mult sufletul pe care-l vom da pe teren. Eu personal îmi doresc foarte mult să jucăm finala. Apărarea e cea mai importantă nu numai împotriva Gyorului. Îmi doresc ca portarii noştri să fie în zi de graţie, am văzut şi cu Metz cât de important e portarul. Dacă reuşim să ne mai apăram şi dacă nu primim mai mult de 22 de goluri, atunci noi avem o şansă foarte mare să înscrim cel puţin cu un gol mai mult. Dacă nu vom avea apărarea bună şi vom primi peste 25 de goluri, ne va fi foarte greu”, a spus Neagu la Digi Sport.

„Nu sunt nici bucuroasă, nici tristă că am căzut cu Gyor. Putea fi orice echipă, toate suntem de valori apropiate. O să conteze şi ziua şi forma pe care o prindem în meciul respectiv, dar apărarea trebuie să fie punctul forte. Nu vreau să dovedesc nimic, am o vârstă şi cine voia să vadă ce pot, a văzut. Nu vreau să dau un pronostic, Doamne fereşte să nu fie vreu eşec! Ştiu că avem o dorinţă foarte mare să câştigăm trofeul… În apărare, acolo demonstrezi caracterul, acolo câştigi”, a menționat Oana Manea la aceeași televiziune.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare