Sport

Cristiano Ronaldo s-a dat în spectacol

 

Într-un meci din etapa a 20-a a Primerei Division, Real Madrid a învins-o cu 2-1 pe Cordoba, echipa lui Florin Andone, prin golurile marcate de Benzema și Bale – 11 metri. Pentru gazde a punctat Ghilas, din penalty. Florin Andone a jucat până în minutul 80, două minute mai târziu fiind eliminat Cristiano Ronaldo, după ce și-a lovit un adversar cu pumnul. 

„Cred că am făcut o partidă foarte bună, puteam să câștigăm, însă Real Madrid e echipa care poate învinge în orice meci. Suntem multumiți de felul în care am muncit și am fi meritat un punct. E normal să fim furioși”, a comentat Florin Andone. 

Apoi, FC Barcelona a făcut spectacol în meciul cu Elche, catalanii impunându-se în confruntarea din deplasare cu un incredibil 6-0. Lionel Messi a fost în centrul atenției. El a marcat două goluri și a pasat decisiv în alte două rânduri, la reușitele lui Neymar. Pe lista marcatorilor s-au mai aflat Pique și Pedro. Astfel, Messi a ajuns la cota 77 în ceea ce privește „dublele” marcate în toată istoria campionatului spaniol. Doar Telmo Zarra se mai poate lăuda cu o astfel de performanță. 

Atletico Madrid se menține pe podium, după victoria obținută pe propriul teren în derby-ul madrilen cu Rayo Vallecano, 3-1 (Griezmann 2, Manucho / Trashorras). 

Alte rezultate: Real Sociedad – Eibar 1-0 (Prieto), Villarreal – Levante 1-0 (Vietto). 

Real Madrid a acumulat 48 de puncte și rămâne pe prima poziție a ierahiei. 

În Serie A, AC Milan a suferit sâmbătă, pe „Olimpico”, prima înfrângere în fața lui Lazio Roma, în ultimii patru ani, scor 1-3 (Menez / Parolo 2, Klose; Ștefan Radu – integralist), iar acest lucru nu le-a căzut bine „diavolilor”. Fundașul „rosso-nerrilor” Philippe Mexes l-a strâns de gât pe căpitanul gazdelor, Stefano Mauri, și a fost aproape să provoace o bătaie generală la finalul partidei. Francezul a primit imediat cartonașul roșu, dar asta tot nu l-a calmat. El a încercat să-l lovească pe Mauri cu capul în gură. 

În cealaltă dispută de sâmbătă din Serie A, Cagliari s-a impus pe teren propriu cu Sassuolo, 2-1 (Rossettini, Cop / Rossettini – autogol). 

Olympique Marseille, locul 2 în clasament, cu 44 p, nu a reușit în runda a 22-a din Franța să plece cu vreun punct de pe terenul lui Nice, declarându-se învinsă cu 2-1 (Genevois, Hult / Thauvin). 

Restul confruntărilor: Guingamp – Lorient 3-2 (Beauvue 2 C. Mandanne / Jeannot – 11 metri, Leveque – autogol), Lille – Monaco 0-1 (Berbatov), Montpellier – Nantes 4-0 (Lasne, Berigaud, Mounier, Barrios), Bastia – Bordeaux 0-0. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google