Cristi Ionescu îi așteaptă pe steliști cu… „taka-tiki”

„Stegarii” sunt convinși că pot produce surpriza sâmbătă seara
Autorul unui gol de toată frumusețea în confruntarea cu Universitatea Cluj, fundașul stânga al „stegarilor”, Cristi Ionescu, așteaptă încrezător confruntarea din etapa viitoare a Ligii 1, sâmbătă, cu Steaua București.
„Mă bucur că am reușit în sfârșit să marchez în tricoul «stegar». La faza respectivă am trecut de un adversar și m-am decis să trag la poartă, dar nu mă gândeam că mingea se va duce direct în vinclu. A ieșit perfect și pot spune că a fost cel mai frumos gol din întreaga mea carieră. Dedic această reușită coechiperilor și antrenorilor. Suntem pe un drum bun și avem un moral ridicat înainte de disputa cu Steaua. Îi așteptăm pe rivali la Brașov, ei sunt cu tiki-taka, noi vom contraataca cu taka-tiki. Vom evolua cu multă determinare și ambiție. Sper că stadionul va fi plin, iar fanii ne vor împinge de la spate. Nu avem nimic de pierdut, Steaua poate fi învinsă și ne dorim să furnizăm prima mare supriză a campionatului”, a declarat Ionescu pentru site-ul oficial al „galben-negrilor”.
În altă ordine de idei, FC Brașov continuă să vândă abonamente pentru meciurile de pe teren propriu din turul campionatului, acestea putând fi achiziționate până miercuri, inclusiv, de joi urmând să fie disponibile biletele pentru confruntarea cu Steaua. Prețurile abonamentelor variază în funcție de locul ales, acestea fiind următoarele: 90 de lei (peluză și tribuna a doua), 110 lei (tribuna întâi), 130 lei (tribuna întâi, sectoarele acoperite, S și T), 600 de lei (fotolii).
FC Brașov, pe locul 305 în lume
În urcare cu 55 de poziții, Dinamo București a devenit cea mai bine situată echipă din România în clasamentul la zi al Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului, ocupând locul 9, cu 151 de puncte. Steaua a ajuns pe 71, la egalitate de 133 de puncte cu CFR Cluj, în top 100 aflându-se și Unirea Urziceni, pe 90, cu 122.5 p. FC Brașov este pe locul 305, grupări importante, precum Nancy, FC Malines, FC Köln, Mainz 05 ori Al-Sadd Doha, având același punctaj – 70.
(M.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



