Crina Popescu și Jordan Romero, o echipă redutabilă

Cei doi vor să realizeze o „dublă” în Antarctica
Alpinista Crina Popescu, membră a Clubului Montan Altitudine, va efectua în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, o expediție în Antarctica. Ea va face echipă cu americanul Jordan Romero (14 ani), care în luna mai, prin ascensiunea reușită pe Everest, a devenit cel mai tânăr alpinist din lume ce a ajuns pe cel mai înalt vârf al planetei. Cei doi adolescenți au hotărât să își unească forțele pentru a realiza o „dublă” în Antarctica. Ei și-au propus escaladarea a două vârfuri situate la peste 1.000 km distanță unul de celălalt, Mt. Sidley și Mt. Vinson. Primul este cel mai înalt munte din Antarctica, iar un eventual succes ar aduce-o pe alpinista din Râșnov la doar un vârf distanță de realizarea „Seven Summits”. Astfel, ea ar putea deveni cea mai tânără alpinistă din lume care ar încheia acest redutabil circuit. Costurile expediției din Antarctica se ridică la 65.000 de euro.
Documentar pe National Geographic
După mai bine de un an petrecut alături de Crina Popescu, cei de la National Geographic Channel România sunt gata să lanseze un documentar despre viața tinerei sportive, care la doar 15 ani este maestră a sportului și deținătoare a șase recorduri mondiale. Materialul a ajuns în faza de producție, iar realizatorii speră ca până al sfârșitul anului să intre în grila de programe. Vor putea fi urmărite momente din viața de familie a alpinistei, dar și cadre surprinse pe vârful Elbrus sau Cho Oyu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



