Corona Braşov, victorie mare la Craiova. Final fabulos al campionilor
Corona Brasov a arătat de ce este campioana României la volei masculin și a făcut instrucție cu SCMU Craiova, chiar în Oltenia.
Deși au jucat pe terenul unei formații cu pretenții, care se afla în fața lor în clasament înaintea duelului, băieții lui Laurențiu Lică s-au impus într-o manieră entuziasmantă, 3-0, pe seturi 30-28, 25-19, 25-23.
În primul set, Corona a făcut legea, a condus mai mereu cu 7-8 puncte, dar gazdele au reusit să revină și au egalat la ultima șansă, 24-24. Până la urmă, cu ceva emoții, brașovenii au închis setul cu 30-28. Manșa a doua nu a avut istoric, Corona impunându-se cu 25-19. Setul 3 a fost unul incredibil. Gazdele au avut 20-13 și se părea că disputa va continua. Lică a cerut timeout si le-a transmis elevlilor săi: „Nu e OK, ați cedat. Hai să tragem tare acum să fim gata pentru setul 4”. A urmat însă o remontada de senzație a campionilor, care au mai pierdut doar 3 puncte și în final au „închis” manşa cu 25-23.
Cu 35 de puncte din 15 meciuri, Corona urcat pe locul secund în clasament, peste Craiova, care a rămas la cota 34 de puncte, cu un meci în plus disputat. Lider este Dinamo Bucuresti, cu 36 de puncte. Bucureştenii vor juca de la ora 19.00 cu Ştiința Baia Mare.
Sâmbătă, de la ora 17.30, la Sala Sporturilor „D.P. Colibași”, va avea loc derbyul Corona Brașov Dinamo Bucureşti.
FOTO: Arhivă / Facebook Corona Brasov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.