Sport

Corona Braşov, victorie fără probleme la Dej

Corona Braşov s-a impus fără probleme în meciul din deplasare cu Unirea Dej, din runda a noua a Diviziei A1 la volei masculin.

La doar două zile de la meciul disputat la Novi Sad, Corona Braşov a câştigat la Dej cu 3-0, pe seturi 25-16, 25-16, 25-17, după o partidă în care gazdele nu au contat în nici un moment.

„Am jucat la două zile de la meciul din cupele europene. Obiecticul nostru era unul clar, să câştigăm aici. Faptul că ne-am simţit foarte bine pe teren arată că suntem în formă şi avem o dispoziţie bună de joc. Mă bucur că băieţii au trecut peste uşoara oboseală pe care o aveam după meciul din Serbia. A fost un joc la îndemâna noastră, ne bucurăm că am câştigat. Urmează meciul cu Arcada Galaţi, o echipă care nu a început în forţă sezonul, dar care în componenţă jucători foarte buni şi sunt convins că va fi un duel echilibrat. Este reeditarea finalei din sezonul trecut şi va fi un spectacol de excepţie. Avem timp să ne revenim după această deplasare şi vom da totul pe teren pentru a câştiga în faţa fanilor noştri. Îi aşteptăm în număr cât mai mare”, a declarat antrenorul Laurenţiu Lică pentru pagina de Facebook Corona Brasov.

În clasament, Corona Braşov ocupă prima poziţie, cu 21 de puncte din 8 meciuri, fiind urmată de SCMU Craiova – 21 puncte, 9 meciuri, şi de Dinamo Bucureşti – 18 puncte, 7 meciuri.

În runda următoare, la Braşov va fi reeditarea finalei din sezonul trecut, Corona urmând să se dueleze cu Arcada Galaţi. Duelul din runda a 10-a va avea loc miercuri, de la ora 19.00.

Articole asemănătoare

FOTO: Facebook Corona Brasov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button