Sport

Corona Braşov, victorie de serviciu cu Fenestela 68

Corona Braşov s-a impuis ieri, la Tg. Secuiesc, în confruntarea cu ACSHC Fenestela 68, din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă.

Formaţia antrenată de Hunor Strenk şi Matthew Myers a câştigat cu 6-3, după un meci în care gazdele au reuşit să revină de la 0-2, dar nu au putut să ţină ritmul pe final.

David Levin şi Evan Wardley au marcat în inferioritate, dar gazdele au revenit, iar Ilyes şi Biro O. au restabilit egaliatea. „Lupii” au rezolvat însă meciul până la finalul reprizei a doua, după golurile marcare de Jeremy Welsh, David Levin, Nick Wong şi Gajdo Balazs. Ilyes a stabilit apoi scorul final, cu golul marcat în minutul 51.

Corona Braşov, victorie de serviciu cu Fenestela 68

Cu 22 de puncte, Corona Braşov conduce în clasamentul grupei 1-5, urmată de ACSH Gheorgheni – 19 p şi un meci mai puţin disputat. Pe 3 este Fenestela, cu 16 p, iar poziţia a patra este ocupată de SC Miercurea Ciuc, cu 10 p. Cele 4 sunt ca şi calificate în turneul final, în condiţiile în care formaţia de pe locul 5, Red Hawks Bucureşti, are doar 3 puncte.

Pentru Corona Braşov urmează două meciuri la Patinaorul Olimpic în Erste Liga, cu Budapest Akademia, vineri, şi DEAC, duminică. Dacă vor reuşi să câştige cele două meciuri, „lupii” vor fi campionii sezonului regulat.

FOTO: arhivă / © Daniel Maximilian Milata Maxim’s Sports


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Citeşte şi...
Close
Back to top button